TRANZACTII DE LA CER LA PAMANT

Un parc in Bucuresti, cetateni nervosi, politie, prelati…motivul agitatiei: cetatenii isi apara parcul in care urmeaza sa se construiasca o biserica…in detrimentul spatiului verde si asa insuficient in capitala.

Un cimitir intr-un sat, o familie indoliata, impiedicata de preotul ortodox sa-si inmormateze ruda alaturi de sotul si fiul ei pe motiv ca in ultimii doi ani a trecut la adventisti, iar acestia au cimitirul lor. Politie inactiva( ca apa sfintita…nici nu strica, nici n-ajuta), preot surd si impasibil, rude rascolite si revoltate si…apare superiorul bisericesc. Reactia lui?

“-Asa se intampla-zice el-cand se amesteca oile cu caprele.

-Deci, concluzioneaza unul din membrii familiei indoliate, asta suntem noi pentru Dvs: oi si capre. “

“Gura pacatosului adevar graieste” –spune zicala.  Doar ca in acest caz, cel ce pacatuieste e inaltul prelat. Din cauza vitezei ii scapa porumbelul din gura…

Si daca ar fi vorba doar de dispretul mascat al fetelor bisericesti fata de enoriasi, ne-am mai descurca cumva. In fond, de cand lumea si pamantul, relatia cu divinitatea a fost una intima, personala in ultima instanta. Din nefericire aici e vorba de mult mai mult: e vorba de lacomie si de goana dupa enoriasi. Societatea este o piata de desfacere unde se duce o lupta acerba pentru suprematie, cu toate mijloacele posibile.

Iar cand la conducerea tarii s-au instalat confortabil cohorte intregi de mediocri, populisti si fripturisti, e usor sa-i momesti cu perspectiva influentarii turmei aflate sub obladuire, fie ele turme de oi sau de capre. Vot contra avantaje, finantari, scutiri de taxe si impozite, monopoluri necontrolate, retrocedari , indoctrinari via invatamant de stat si multe alte astfel de “ cadouri” se tranzactioneaza fara nici o retinere intre politic si biserici de vreo 24 de ani incoace. Iar cand mai auzi de la politicieni ca aceste…gesturi(pe care le platim cu totii fara acordul nostru direct) sunt justificate de traditia neamului, nevoia de moralitate si alte asfel de elemente din recuzita populista, parca iti sta mintea in loc.

Unde e traditia neamului cand pe vestigiile sale pasc vacile, cand unele dintre ele vor fi ingropate de proiecte dubioase de exploatare miniera? Unde e traditia neamului cand de 24 de ani i-au demonetizat istoria si i-au demonizat personalitatile? Unde e traditia neamului cand studiul istoriei a ajuns Cenusareasa invatamantului? Unde e moralitatea cand primii imorali si corupti sunt mereu politicienii si cercul lor de amici, rude, protectori sau finantatori?

Mai avem putin si vom ajunge in Evul Mediu de care se ferea cu atat nerv actualul premier, in timp ce vicepremierul sau apropiat apara cu vadita iritare privilegiile interminabile ale BOR, pe motiv ca acolo isi gasesc oamenii ultimul refugiu in caz de restriste.  Domnilor! Oare n-ar fi mai indicat sa gasiti niste solutii reale care sa puna capat vremurilor de restriste? Sau va e teama ca daca cetatenii se vor destepta, va vor matura fara sa stea pe ganduri?

Cine sa-si doreasca o tara de cetateni constienti, informati, demni si capabili sa-si decida soarta? Cei care stau pe capul lor atunci cand sunt prea coplesiti de lipsa de perspective pentru a mai riposta? Sau cei care ii considera oi si capre, numai bune de dus la pascut si de muls dupa voie in numele divinitatii?

E prea veche vorba ca”Popa are mana de luat, nu de dat” pentru ca sa mai avem iluzii. Slujitorii bisericii , indiferent care ar fi ea, sunt oameni in carne si oase. Le place  puterea, la fel ca si politicienilor. De aceea se intalnesc la mijloc, acolo unde impart rezultatele muncii noastre si gasesc metode comune de manipulare. Nu e vorba de nici un respect fata de traditii sau de moralitate; aici se face troc.

In Evul Mediu catolicismul ajunsese sa vanda indulgente (iertarea pacatelor) atunci cand lacomia a atins cotele cele mai inalte ale nerusinarii. Nu stiu cat de departe suntem de o astfel de epoca. Statul este continuu sub atac si nu mai exista, cel putin vizibil, nici o institutie care sa apere drepturile si libertatile cetatenesti la care atenteaza in mod subversiv tocmai clasa politica in contumacie cu clerul.

Suntem singuri. Trebuie sa ne educam prin forte proprii, sa ne informam, sa gandim independent. Ignoranta nu e o scuza, e o alegere. Daca acum ne vom plia si vom renunta la identitatea noastra cetateneasca, va fi greu sa mai iesim din Evul Mediu  pentru a intra in secolul XXI. S-ar putea sa nu-l mai gasim aici.

Advertisements

Apel catre un tanar politician

Greselile celor din jurul nostru care ne afecteaza direct sunt evident cele mai suparatoare. Ale politicienilor sunt la ordinea zilei si le privim cu resemnare sau chiar cu ingaduinta…Dar si aici totul depinde  de sperantele noastre legate de activitatea si reprezentarea publica prin politicianul respectiv.

     Chiar daca guvernantii si alianta care-i sustine au ajuns in foarte scurt timp sa-mi irite sistemul nervos, le urmaresc aparitiile scenice si le ascult aberatiile si gogomaniile incercand sa aflu  chiar inaintea lor ce ma asteapta. Ma enerveaza, ma dezgusta, ma revolta dar in fond, nu ma afecteaza pentru ca sperantele mele legate de ei sunt mult sub linia rosie a naufragiului. Au reusit sa-mi innece  cu succes orizontul de asteptare.

  Atunci insa cand un politician in care mi-am pus  mari sperante face greseli neasteptate, copilaresti chiar, sunt profund afectata. E foarte neplacut sa fi pus in pozitia de a critica/certa pe cel care ti-e aproape, cel in care te regasesti ca idei, orizont si aspiratii. Tocmai de aceea in seara aceasta il voi certa prieteneste pe domnul deputat Remus Cernea.

Stimate domnule deputat! N-am avut nici o iluzie cu privire la soarta proiectului Dvs privind Conventia civila. Inca de la inceputul lansarii acestei initiative am avut ocazia sa vad cum mai  toti parlamentarii se fofileaza precum sobolanii pe langa ziduri, nu cumva sa se…contamineze. Cum eu sunt doar un simplu cetatean si nu sunt nevoit sa fac temenele pentru a putea deschide gura, imi permit sa afirm ca tot ceea ce sustineti in acest proiect reprezinta deziderate general umane ce sprijina intr-adevar demnitatea si drepturile tuturor cetatenilor. Proiectul Dvs. se inscrie cu mult succes in randul legilor care stau la baza modernitatii si progresului lumii in general.

Tocmai de aceea, nu pot accepta  faptul ca ati inatrziat…cateva minute de la lucrarile Comisiei juridice si v-ati sustinut punctul de vedere dupa votul din Comisie. Aceasta …scapare in atitudine a dat prilejul adversarilor Dvs. politici si implicit ai proiectului sa jubileze in a va critica  si sa impinga in derizoriu orice discutie de fond referitoare la proiect. Le-ati servit  sansa e care o asteptau de cand s-au trezit colegi cu Dvs. in arena politica. N-au dorit niciodata  o discutie argumentata pe acest subiect sau pe oricare altul pe care l-ati prezentat. Stiau ca nu fac fata.

De aceea, va mai spun inca odata: un politician cu calitatile, cultura, aspiratiile si orizontul Dvs. nu are voie sa faca astfel de greseli. Cu atat mai mult cu cat de Dvs. se leaga multe sperante, inclusiv ale acestei categorii deosebit de vulnerabile de cetateni. Invidia mediocrilor din politica, reaua credinta si dusmania lor nu este de neglijat atunci cand sunteti investit cu atata incredere.

De dragul proiectelor frumoase, utile si curajoase pe care le sustineti, proiecte de care are atata nevoie acesta societate, va rog sa fiti mai atent. Desi sunteti om, nu aveti voie sa aveti scapari. In marea masa a scaparilor si nerealizarilor v-ati asumat o pozitie unica: Dvs. nu aveti voie sa gresiti.

Va doresc succes, cu toata prietenia!

Cuvant pentru necuvantatoare

“Durerea este inevitabila dar suferinta este optionala” scria Haruki Murakami intr-una din cartile sale. Acest citat  mi-a venit in minte vazand pisoiul ce cauta disperat sa se strecoare sub un gard viu.

Il cunosteam din vara cand statea la soare, incercand sa-si aline durerea provocata de ochiul bolnav, incarcat de secretii. Gripa felina, o boala frecventa in randul pisicilor ii afectase unul din ochi si erau putine sanse sa se vindece de la sine. De fapt, chiar sansele de supravietuire a pisoiasului stateau sub semnul intrebarii. Dar a trecut vara si cu un pic de noroc motanelul s-a inzdravenit…dar a pierdut ochiul. Va asigur ca desi durerea asociata bolii era inevitabila, suferinta prin care a trecut micul animal nu a fost deloc usoara.

“Selectie naturala” –vor zice unii- doar anual mor zeci de pisoi sau catelusi nascuti in pivnite umede sau sub garduri. Nu-i putem salva pe toti!”

Departe de mine o astfel de speranta utopica. Totusi suferinta pe care lipsa de responsabilitate a oamenilor o provoaca nu este obligatorie; este o cruzime. Iar absenta responsabilitatii fata de fiintele vii care impart planeta cu noi, care ne sunt companioni de multe ori sau ajutoare de nadejde este ingrijoratoare.

Traim intr-o societate fara prea multe certitudini, fara prea multe puncte de sprijin. Greutatile si frustrarile zilnice de ieri si de azi, ( poate chiar de maine) ne-au desensibilizat si am pierdut incet-incet din empatie si compasiune. Ceea ce le refuzam  azi celor care nu cuvanta pe motiv ca oricum sunt destui, maine le vom restrange cu alte scuze semenilor nostri mai putin dotati sau mai putin norocosi.

Pierderea sensibilitatii in fata suferintei, indiferent a cui o fi nu este o dovada de tarie  sau de civilizatie; este primul simptom al dezumanizarii. In multe privinte lumea in care traim este dezolanta si covarsitoare prin puterea cu care ne apasa cu fata in tarana. Sunt mult prea multe tragedii la scara umanitatii ca sa le putem rezolva intr-o viata de om, oricat de multa bunavointa am avea.

Totusi, primul pas conteaza; putem alege sa ne educam si sa educam de cate ori avem ocazia. Putem deveni responsabili pana la capat, nu numai pana unde e comod si amuzant. Daca subiectul animalelor de companie fara stapan tot suscita atata controversa, sa incepem prin a fi responsabili fata de animalele din casele si gospodariile noastre.

Sa sterilizam cainii si pisicile, inainte de avea pui nedoriti! Sa nu le dam drumul pe strada in speranta ca se vor”calma” cu ajutorul celor deja abandonate! Sa nu contribuim si noi la motivarea macelaririi fara sens a unor animale care n-au cerut sa se nasca! Sa nu dam vina pe animale; singurele fiinte rationale capabile sa discearna si sa raspunda pentru faptele si optiunile lor suntem noi!

Sa nu intoarcem capul nervosi; maine putem fi si noi victime ale insensibilitatii sociale! Impartim cu totii aceeasi planeta; nu avem unde sa fugim din fata dezastrelor si ale suferintelor pe care le provocam, vrand-nevrand.

Motanelul a supravietuit bolii dar suferinta si handicapul rezultat l-au marcat. Cu vederea injumatatita e sperios si debusolat. Ramane in mintea mea ca un memento al neputintei noastre iar acest apel este primul pas pe care-l fac in numele responsabilizarii.

Unde este Evul Mediu?

Clasa politica postrevolutionara a generat intotdeauna reactii contradictorii.   Sentimentul  ca suntem un popor deposedat  aflat la mana mediocritatii reflecta destul de bine situatia

actuala..

N-au trecut nici 24 de ani de cand am decis ca nu mai vrem sa fim incolonati, indoctrinati, infometati…Am hotarat ca avem dreptul  la respect si viata decenta, ca opinia noastra conteaza si ca nu suntem doar o masa amorfa teleghidata dupa obsesiile megalomane ale unora si altora.  In acesti ani de confuzie si convulsie democratica am pierdut o buna parte din avutia nationala si mare parte din sperante.

Se pare insa ca am atins o limita, atat doar ca fiecare participant al acestui “tango” social este motivat diferit. Obisnuiti sa obtina destul de lesne suportul electoral in anii fierbinti ai alegerilor, odata ajunsi la parghiile puterii, politicienii nostri devin nervosi la orice critica. In acesta privinta manifestarea neplacerii evidente s-a omogenizat nesperat de repede  de la stanga la dreapta si inapoi; iritarea nu are culoare politica.

Aspru critic si adversar al Presedintelui, tanarul premier s-a mulat cu mult aplomb pe stilul adversarului sau declarat,  preluandu-i atat argumentatiile cat si atitudinea de dispret si zeflemea fata de electorat si presa. Aceasta evolutie a mesajului politic este perfect ilustrata de reactiile fata de protestele de strada  impotriva  exploatarii miniere de la Rosia Montana si a demararii explorarii/exploatarii gazelor de sist prin fracturare hidraulica.

De la prima reactie schizofrenica (“Ca premier votez DA, ca deputat votez Nu”), premierul a trecut incet dar sigur la categorisiri jignitoare, trimiteri in derizoriu si amenintari la adresa protestatarilor. In luarile sale de pozitie a fost urmat indeaproape  de presa  “prietena” asa ca de la inceputul  actiunilor stradale din acesta toamna am fost gratulati cu cele mai diverse epitete: hipsteri, ecologisti intarziati sau retardati, eco-teroristi, indivizi platiti de rusi, americani, sionisti, probabil chiar si de martieni. Relativ la acestea un respectabil si ilustru academician spunea ca de exemplu, manipularea  ruseasca e ca si povestea cu cocosul rosu. In functie de oful fiecarui trust media am fost basisti, neo-fascisti, anarhisti, dezinformati, oameni fara pregatirea necesara intelegerii binelui pe care guvernul actual incearca sa ni-l administreze cu forta.

De ce acum aceste proteste ? De ce nu s-a ridicat tara a doua zi dupa ce bugetarilor li s-au ciuntit drepturile salariale cu 25%?

Se pare ca abuzul respectiv s-a incadrat inca in limita suportabilitatii pentru populatie. Acum insa, locuitorii din Pungesti sau cei din Muntii Apuseni au simtit ca se da un atac direct la fundamentele existentei lor. Asadar acum  e vorba de cu totul altceva.

Aceste proiecte miniere risca sa le subrezeasca casele, sa le distruga holdele si sa le otraveasca fantanile. Cutitul a ajuns la os! Intocmai cum o pasare ce-si are cuibul intr-un copac  nu se agita daca se taie o creanga, dar se mobilizeaza imediat ce i se pericliteaza cuibul, taranii acestia din varii zone ale tarii au reactionat la pericolul iminent asupra a ceea ce este al lor. Dupa cum spunea si Eminescu, ei isi apara “mosia”, singurul lor refugiu de unde ar putea indura mai usor vicisitudini prezente sau viitoare.

Cei care li s-au alaturat venind din mediul citadin au simtit si inteles  motivatia  lor  si justetea demersului acestor comunitati aflate sub asediu. Actualele  proteste din strada sunt expresia unei frumoase si valoroase solidaritati civice si umane. E regretabil ca atatia reprezentanti importanti ai media nu au reusit sa discearna  acest simplu si atat de evident adevar. I-a incurcat  probabil goana dupa senzational si propria vanitate.

Ce conteaza opiniile specialistilor neinrolati politic cu privire la gravele neajunsuri si riscuri ce le implica demararea acestor proiecte? Cu cateva zile inainte de a pleca in SUA, premierul ne-a pus in vedere ca va continua discutiile cu partenerii americani in ceea ce priveste exploatarea gazelor de sist, ca doar n-o sa stea dupa noi, sa ne intoarcem in Evul Mediu unde nu aveam nici curent electric. Deci trogloditii de noi, nu intelegem ce mult bine vrea sa ne faca domnul premier. Hmmm…am mai auzit o astfel de punere a problemei.

Nu mai departe de iarna precedenta auzeam aceeasi lamentatie cu privire la protestele fata de dizlocarea doctorului Raed Arafat de la conducerea SMURD. Si atunci s-a spus ca  “modernizarea” SMURD se va face pentru binele populatiei…doar ca populatia nu voia nicicum sa inteleaga.

Dupa un  astfel de exemplu ne-am fi asteptat la o schimbare de retorica si atitudine.  Se

pare insa ca nu e atat de simplu pe cat pare iar  premierul este tot mai nervos si iritabil. Se rasteste la ministrii, se rasteste la presa, se rasteste la electorat, ameninta cu represalii.  Sa fie acesta  modelul  conducatorului democratic in Europa secolului XXI ?

Privesc imaginile cu grupul de tarani (multi dintre ei la varsta a treia), zgribuliti de frig, preocupati de soarta satului lor, de soarta pamantului care le asigura de generatii viata de zi cu zi si existenta comunitatii pe care ei o reprezinta. Sunt hotarati sa nu plece din fata utilajelor si a jandarmilor !  Cu siguranta satenii din Silistea Pungesti nu sunt  din Evul Mediu, dupa cum nu sunt nici cei care protesteaza in alte zone ale tarii.

Evului Mediu ii apartin in schimb atitudinile incapatanat-agresive prin care se incearca descurajarea societatii civile, amenintarile mai mult sau mai putin voalate la adresa protestatarilor, incapacitatea  de a comunica  precum si lipsa totala de empatie si modestie fata de electorat.

Apropos de Evul Mediu! Vad o intoarcere la acest intunecat ev al superstitiilor nu atat la poporul roman cat in exemplul premierului cu doctorat si pretentie de eruditie, care hotaraste sa mearga in pelerinaj la moastele unei sfinte in speranta ca va obtine astfel macar sustinerea divina. Oricine poate sa discearna intre motivatia premierului si  cea a pelerinilor obisnuti…

In incheierea acestui periplu istoric intre atitudinile unora si altora, va propun un exercitiu de imaginatie: inchipuiti-va ca tara asta nu are nici aur, nici argint, nici gaze de sist. Propun clasei politice ca inainte de a disloca asa, dintr-un condei comunitati intregi, sa gaseasca o solutie echitabila si umana la lipsa de resurse energetice si financiare prin angrenarea inteligentei autohtone, a oamenilor de stiinta si  a cercetatorilor asa cum fac si alte tari.

Asta… ca sa nu trecem  de linia rosie .

 

 

 

Fatete ale tupeismului politic

             Nu este o noutate ca peisajul politic este populat cu cele mai ciudate si insistente specimene. Biografia lor intortocheata ar umple cu succes rafturile unei biblioteci. Unul din acesti “mutanti”  este …ilustrul si vocalul Remus Oprisan, politicianul cu aere de  vataf de pe plaiurile vrancene.

           Iesirile sale publice niciodata nu au fost lipsite de controverse, dar ultima perla sustinuta public la una din televiziunile de stiri le pune capac la toate. Himera drumurilor publice asfaltate si  cea a autostrazilor este nelipsita atat din programele electorale ale fiecarui partid politic cat si din argumentatia aprinsa a fiecarei campanii electorale. Daca din vorbele aruncate in dreapta si in stanga s-ar fi putut construi sosele, la ora acesta am fi avut probabil prima autostrada pana la Luna si inapoi.

       Din nefericire pentru noi vorbele raman vorbe iar drumurile sunt primele promise si ultimele realizate. In schimb sunt o sursa inepuizabila(?) de contracte si de gauri negre in economia nationala. Uneori iti vine sa iei in mana o lingurita si galeata cu asfalt si sa incepi sa-ti netezesti de unul singur drumul prin tara. Nu stiu daca cineva s-a incumetat pana acum sa calculeze totalul banilor cheltuiti pentru asfaltarea soselelor si construirea puzzle-ului de autostrazi. O suma finala data publicitatii ar genera probabil o revolta menita sa  zdruncine clasa politica din starea de imponderabilitate.

        In aceste conditii, pot afirma cu siguranta un singur lucru: noi, cetatenii acestei tari am platit mult prea mult pentru aceasta maxima nerealizare. Ca atare, ideea lui Remus Oprisan de a se face donatie publica pentru a finanta constructia de drumuri si autostrazi mi se pare de-a dreptul nerusinata!

      Cheta pe care ne-o propune se justifica, in mintea acestui “buboi politic” prin compararea situatiei Romaniei cu cea a Germaniei postbelice. Care ar fi insa razboiul care ne pune intr-o atare situatie? Mergand pe logica lui Oprisan putem ghici ca ar putea fi vorba de…razboiul Palatelor, cum bine remarca si moderatoarea Tv sau de altele asemenea.

       Pacaleala si persuasivitatea rudimentara sunt principalele metode prin care acest specimen incearca sa-i aplece in jug pe concetateni, metode care de altfel l-au propulsat in fruntea judetului si a deloc neglijabilei bunastari personale.

      In mintea diabolica a acestui personaj salasuieste credinta ca cetateanul roman se va simti in culpa pentru o eventuala lipsa de solidaritate si in felul acesta ar avea sorti de izbanda intentia lui marsava, aceea de a lua inca o piele de pe spinarea unui popor si asa sleit de resurse. Suprapunerea fortata a celor doua evenimente istorice are menirea de a legitima nerusinarea.

     Si in mod deloc surprinzator, propunerea nu a fost dezavuata de nici un coleg de breasla a lui Oprisan pana in prezent…

ALCHIMISTUL

Chibitatul a fost intotdeauna o petrecere populara a timpului liber. Dupa 89’ insa a ajuns un fel de “sport national’ si s-a extins rapid de la table si fotbal la domenii sociale fundamentale precum  invatamantul si sanatatea.

Brusc, toata lumea a ajuns specialist in domeniu, de la politicieni la moderatori Tv perfect paraleli cu subiectul. Invatamantul romanesc a fost si este bantuit periodic de “ spectrul reformei”, o reforma ce se revendica, chipurile  de la modele europene…in viziunea unor profani sau a unor indivizi fara o opera consistenta in domeniul pedagogic.

Actualul ministru nu face nici el exceptie. Avand in CV pagini intregi de “contributii” in domeniul comunicarii, tanarul chimist  coace retete si solutii cu care ne fericeste cam odata  pe luna; asta ca nu cumva sa uitam ca si el exista. Aidoma premierului, vrea sa ne convinga ca el lucreaza pentru binele nostru, pentru propasirea invatamantului.

Ultima mostra de…gandire profunda tocmai ne-a fost livrata prin intermediul  uneia dintre televiziuni: minstrul chimist ne anunta ca va face toate diligentele necesare pentru ca elevii, cu mic, cu mare sa invete legile tarii inca de pe bancile scolii. Ideea in sine are un aer de decenta; ma intreb totusi daca exista in tara asta vreun cadru didactic care sa fi gandit ca aceasta este solutia ca invatamantul romanesc sa nu se prabuseasca? Mi-e greu sa cred asa ceva.

Invatamantul romanesc asteapta o reforma reala care sa aiba ca obiectiv principal formarea personalitatii prin formularea unor programe scolare intocmite de specialisti recunoscuti ca valoare in domerniu.

Cunoasterea temeinica in domeniul stiintelor fundamentale  este necesara pentru formarea gandirii si deschiderea orizontului spre orice domeniu. In urma “reformelor” succesive  savarsite in ultimii 24 de ani, materii precum fizica sau chimia au disparut complet din educatia elevilor claselor 11-12 din liceele tehnologice, locul lor fiind luat de tot felul de asa zise “materii de specialitate” care au o valoare cel mult discutabila.

In ceea ce priveste matematica, materie fundamentala pentru formarea si ordonarea gandirii logice, coerente si creative, ea a fost sistematic ciopartita pana cand studiul geometriei, de exemplu, aproape ca a disparut din curicula. Pentru profani, ii anunt ca  fara un studiu temeinic al geometriei nu vom avea nici ingineri, nici artisti si nici…muncitori calificati. Formarea gandirii capabile sa recunoasca modelele abstracte in viata reala se formeaza in anii de studiu preuniversitar. Fara aceasta  competenta a mintii umane nu ai pe ce construi in anii de maturitate intelectuala.

Un aspect la fel de important ca cel de mai sus este insusirea valorilor nationale , indispensabila pentru formarea identitatii individului. La acest capitol un obiect de invatamant precum istoria  a fost subminata si golita de continut, rezultand o ignoranta cvasitotala in randul elevilor, in conditiile in care ei nici nu realizeaza ce li se intampla si ce pierd. Acestea sunt doar cateva din aspectele grave la care cadrele didactice asteapta un raspuns.

Daca cineva va reusi in sfarsit sa dea o solutie competenta acestor probleme, absolventii vor avea toate competentele necesare insertiei corespunzatoare in societate, inclusiv in raport cu legile statului, iar domnul Pricopie isi va putea lua procurorii si avocatii sa faca cursuri POSDRU mai degraba cu parlamentarii, caci pe ei i-am vazut mai des in “off-side” in raport cu legile tarii. Exacerbarea unor problematici precum prezenta camerelor de luat vederi la examene sau predarea legislatiei in scoli sunt praf in ochii electoratului. Sunt manifestarile  aceleiasi apetente pentru forme fara fond  si false problematici precum ambitia domnlui Zgonea  de a pune cravata la gatul fiecarui deputat.

Toti acesti alchimisti in cautarea pietrei filosofale nu fac altceva decat sa-si mascheze propria neputinta in fata problemelor concrete cu care se confrunta societatea. Regret sa-l dezamagesc pe domnul ministru dar “look-ul” sau sau colectia de diplome obtinute la diverse cursuri in strainatate pe vremea cand era Secretar de stat nu sunt suficiente.       Oricum, dupa fiecare astfel de iesire a sa  in public imi revin in minte versurile poetului Mihai Eminescu:

“ Ai nostrii tineri la Paris invata

La gat cravatei cum sa-i faca nodul

Apoi ni vin si fericesc norodul

Cu chipul lor senin de oaie creata. “