Fantasy: Drumul

Drumul se desprinse usor din ceata si se avanta spre necunoscut. Eram amandoi cuprinsi de o agitatie imperceptibila. Parasisem de ceva vreme  grupul si mai simteam in ceafa privirile celorlalti , unele nedumerite, altele ingrijorate dar mai ales reprobatoare.

Era o planeta a drumurilor.  Fiecare din noi avea propriul lui drum care era la fel de viu si real ca si persoana care o generase. Peisajele variate si multicolore erau brazdate de urmele drumurilor care le traversasera sau  care tocmai le redescopereau. Poteci inguste, serpuitoare sau bulevarde largi, in functie de numarul si personalitatea fiecarui purtator de drumuri brazdau chipul acestei planete…speciale.

O buna parte din viata mi-o petrecusem manand drumul meu alaturi de miile de locuitori ai marelui oras, printre constructii fantastice , indraznete si intortocheate. Drumurile noastre nu prea aveau de ales si nici personalitatea noastra nu facea mare diferenta in furnicarul ce insufletea tesatura complicata a metropolei. Totusi, viata aici era comfortabila si sigura. Prea sigura poate pentru gustul unui rebel bine disimulat. Putini erau cei ce se aventurau in afara perimetrului construit si se intorceau de cele mai multe ori dupa o scurta tura prin lanul unduitor de ieburi inalte . Campul se intindea cat vedeai cu ochii iar la marginile lui se ghiceau contururile intunecate ale unei paduri. Nimeni din cei pe care ii cunosteam nu se aventurase pana acolo. Circulau zvonuri despre intunecimi fara margini si creaturi monstruoase ce le populau dar mie nu mi se pareau reale.

Drumul meu era neastamparat si plictisit aidoma mie. Calduta anonimitate ne apasa pe amandoi. Fara sa suflam o vorba celor din jur, am hotarat impreuna sa evadam. Am ales o dimineata racoroasa de toamna timpurie, cu fuioare lenese de ceata ce se strecurau printre scheletele cladirilor. Erau putini trecatori dar totusi cativa s-au intors sa vada incotro ne indreptam. Strada pe care iesisem nu ducea…nicaieri din punctul lor de vedere. Pentru noi insa, urmele civilizatiei se terminau abrupt intr-o mare  de pacla sidefata ce masca ierburile campului. Am facut cativa pasi si ne-am umplut de roua ce se scutura de pe firele invizibile de graminee. Drumul ezita o clipa, apoi se desprinse din ceata si se avanta spre necunoscut.

Curand, soarele se ridica  deasupra orizontului si sorbi ultimele picaturi  lasate de racoarea noptii. Privelistea se limpezi si se umplu de culoare. Verdele argintiu al lanului se dilua in tonuri galbui-aurii , spicele gratioase scuturau ultimele seminte coapte iar cosasii faceau acrobatii uimitoare in calea drumului. Alergam amandoi ca nebunii. Nici nu stiu daca vreunul din noi apuca sa atinga prea bine solul . Aveam senzatia ca ma aflu pe o panglica zburatoare ce se indrepta cu repeziciune spre zidul dens al padurii .  Caldura molcoma  a amiezii se  domoli incet-incet  pe masura ce umbra compacta a copacilor se intinse catre camp.

Nu era o umbra propriu-zisa ci o rasuflare racoroasa ce emana dinspre desisul de un verde intens, aproape negru. Padurea crestea in fata ochilor nostri cu repeziciune si in curand acoperi aproape tot cerul. Degetele raschirate ale copacilor pareau sa impinga ultimul petec de albastru inafara  razei noastre vizuale. Drumul se opri brusc la marginea padurii. Padurea parea de nepatruns. Nu se vedea nici o urma de drum mai vechi, nici macar un inceput de poteca potopit de ierburi si uitare. Nimic. In fata noastra se afla un zid dens de umbra si intuneric tesut printre trunchiuri inalte si groase. Coronamentul se pierdea in vazduh.

Am zabovit amandoi dar nu aveam de gand sa ne intoarcem. Oricum, nu aveam prea multe optiuni. Se facuse prea tarziu pentru  a ne intoarce in oras. Am ales sa ne strecuram printre doi copaci ce pareau sa strajuiasca o intrare invizibila in lumea fantasmelor. Drumul se porni curajos si strapunse bariera de intuneric din fata. Spre surpriza amandorura, in padure nu era bezna. Era o lumina molcoma , de fund de mare, verde-albastruie, cernuta prin desisul de frunze arcuit deasupra noastra.

Drumul sari usor peste crengile cazute si acoperite cu muschi. Coti gratios printre arbori in timp ce eu ma aplecam  din cand in cand , ferindu-ma de crengile mai joase. Aerul era umed si mirosea a migdale. Nu se auzea nici un alt zgomot inafara de cel provocat de trecerea noastra prin zona. Padurea parea sa nu adaposteasca nici un fel de pasari sau animale. Inaintam de ceva vreme cand am realizat ca ar fi trebuit sa se intunece deja. Cu toate acestea, luminozitatea verzuie parea sa se fi accentuat.  Am tras concluzia ca afara era probabil Luna plina .

Spre mijlocul padurii peisajul deveni fantomatic. Aici salasuiau copaci foarte batrani, contorsionati de ani si intemperii doar de ei stiute. Unii se chircisera a spaima  si se tarau pe sol, impiedicandu-ne deseori, altii se intindeau spre cerul intunecat cu un gest de ultima disperare. Peste tot zaceau trupurile carbonizate de fulgere ale unor fosti giganti, luptatori invinsi in inclestarea cu furtuni greu de imaginat pentru cei nascuti in confortul metropolei. Drumul  le ocoli cu grija si respect si ne-am reluat cursa spre nestiut.

Am intrat intr-o noua zona, mai accesibila si inaintam cu viteza, serpuind dupa posibilitate. Nici n-am observat cand a inceput sa se auda vantul . Doar cand suieratul se inteti in vocalize sinistre am realizat ca se pregatea o furtuna. Padurea incepu sa se agite in fata vizibilei amenintari. Prinsi  sub cupola ei densa , nu puteam vedea nimic, puteam doar ghici amploarea inclestarii de afara. Drumul se zgribuli si parea sa ezite a mai inainta. I-am trimis un gand de incurajare. Nu avea nici un sens sa ne oprim. Furtuna  se dezlantui deasupra noastra.

Un fulger sageta padurea, despicand un copac chiar in fata noastra. Urma un tunet asurzitor si ploaia se pravali peste noi  ca un torent. Ne matura fara mila din calea ei si am aterizat intr-un desis de tufisuri incalcite. Eram uzi si speriati dar teferi. Drumul se ghemui sub picioarele mele; se dezorientase in vacarmul agresiv declansat de natura furioasa.  Furtuna se termina la fel de abrupt cum incepuse.  Simteam cum se destinde totul in jurul meu; frunzisul scutura ultimele picaturi razlete de ploaie iar crengile se opreau incet din agitatia spasmodica de adineauri. Am rasuflat usurat.

Drumul se misca usor  si se destinse treptat. Undeva in fata noastra desisul parea sa se subtieze. Tremurul de nerabdare mi se transmise instantaneu si am parasit grabiti hatisul umed. Se deschidea in fata noastra o noua perspectiva: copacii se rareau, tufisurile se ascundeau in stanga si dreapta noastra iar lumina crestea in intensitate. Pe neobservate, am ajuns la marginea padurii. Venind dinspre adancul umbros, lumina ni se parea insuportabil de …sonora. Am ezitat o clipa sa iesim  de sub cupola protectoare; dincolo de padure se afla necunoscutul, ascuns in stralucirea intensa a unei dimineti noi.

L-am atins incurajator pe partenerul meu credincios si ne-am avantat din nou. Drumul zbura inspre zidul sclipitor si-l strapunse. Ne-am rostogolit pe panta abrupta , prin iarba cu fir aspru si tepos. Lumina tremura in fata noastra ca o un voal scuturat de vant. Dincolo de sclipirea intensa se ghiceau contururi si  forme noi. Ne-am tras sufletul o clipa , am ras si gandurile ni s-au intersectat complice.

Drumul se avanta spre lumina, purtandu-ma spre un nou orizont….

Mazgaleli pe teme diverse: Destinul unei specii

Mintea mea, mereu atenta in toate directiile nu-mi ofera nici un moment de plictiseala.  Acum tocmai s-a impiedicat de teoriile unui autor despre originile vietii inteligente pe Terra.  Ma opresc o clipa sa ascult o noua varianta a “Enigmelor miturilor astrale ” ale lui Daniken.  Din documentarul care a pornit de la catastrofele naturale din istoria Pamantului aterizam abrupt in fanteziile inepuizabile despre originile noastre stelare.

Suntem o specie vanitoasa. Nu putem accepta nicicum o existenta aleatorie, o evolutie in randul altor specii de …animale, o aparitie datorata unor sanse unice  in istoria lumii vii pe acest glob fragil de praf cosmic.  Asteroidul care a lovit Pamantul acum 65 de milioane de ani, semanand  haos si moarte pe tot globul, ducand la disparitia multor specii de plante si animale dar mai ales la disparitia dinozaurilor a fost/sau ar fi trebuit sa fie un avertisment pentru noi oamenii.  Universul este plin de pericole mortale iar simpla noastra existenta poate fi pusa oricand sub semnul intrebarii. Nu exista nicaieri un contract ferm care sa ne apere de astfel de “vizitatori”, nu avem nici un certificat de garantie pentru destinul nostru efemer ca specie.

Tot ce avem este capacitatea noastra de a cerceta si de a  intelege din ce in ce mai mult din acest univers. Putem pune intrebarile potrivite pentru a afla raspunsurile cautate. Dar mai avem si cateva defecte inerente inteligentei noastre creative. Suntem niste mincinosi notorii. Nu ne putem abtine sa nu “cosmetizam” realitatea, nu ne putem abtine sa ne mintim frumos pana in punctul in care propriile noastre minciuni ne sunt mai dragi decat incomodul adevar care ne determina.

Suntem o specie…oarecare. Niste baftosi intr-un Univers care nu are constiinta existentei noastre si caruia, in consecinta, putin ii pasa daca suntem aici sau nu.  Universul va fi la fel de functional cand specia noastra va disparea. Daca exista totusi ceva glorios si respectabil, admirabil in toata existenta noastra este probabil  disproportionalitatea dintre dimensiunea fizica a  speciei si visurile noastre  ambitioase.  Jos cu palaria, Omenire !

Realitatea insa ma determina sa ma intreb daca atitudinea noastra globala n-ar trebui sa se schimbe fundamental. Modestia ar trebui sa fie atitudinea de baza in fata realitatii; acel “humble” din engleza care nu se suprapune  perfect cu ceea ce intelegem noi prin “umil” in limba romana. In loc sa ne cautam originile in tot felul de zei nascuti in fanteziile noastre debordante, in loc sa speram ca suntem creatiile unor inteligente superioare  ar fi mai sanatos sa ne asumam originea modesta si sansa unica de a exista in mod constient, inteligent si creativ.  Ar trebui sa apreciem  acesta sansa, sa o valorificam ca atare si sa cautam impreuna cu totii modalitati de a ne proteja de aleatoriul universului.

Desigur, nu e prea placut sa-ti dai seama ca nu esti cu nimic mai important la nivel cosmic decat furnica ce tocmai ti s-a urcat pe picior. Pentru marea majoritate a oamenilor apasati de dificultatile traiului de zi cu zi, aceasta viziune este  greu de suportat. Chiar si pentru cei mai putin afectati  de astfel de dificultati , cu o educatie bine pusa la punct  viziunea unui Cosmos …nepasator si atat de vast este apasatoare si deprimanta.  Depinde totusi  de cum privesti problema: existenta noastra este o sansa unica. Ar trebui sa ne bucuram de ea si sa profitam la maxim.  Ar trebui sa strangem randurile , sa ne punem mintea la contributie si sa incercam sa ne marim sansele de supravietuire.  Ar trebui sa ne mobilizam in a ne crea noi habitate in afara planetei-mama si sa ne lansam in explorarea spatiului ce acum ne sperie. Sa devenim noi specia despre care visam ca ne-ar fi creat pe noi. Ca sa folosesc o expresie atat de populara in acesta epoca: sa fim proactivi!

Suntem specia care e capabila de cercetare , deductie, teoretizare. Produsele gandirii noastre sunt sistematizate in stiinte care ne-au permis sa patrundem taine pe care nu le puteam descifra altfel. Un ganditor a spus ca daca secolul XXI nu va fi religios, el nu va fi deloc. Desi nu am anvergura sa intelectuala, imi permit sa-l contrazic. Din ceea ce am vazut in doar 24 de ani in jurul meu , cred ca daca acest secol nu va repune stiinta la loc de frunte in preocuparile sale si nu va accentua educatia stiintifica a tuturor, atunci s-ar putea ca omenirea sa nu mai prinda un nou secol de istorie.

In Romania postrevolutionara educatia stiintifica   a avut si are in continuare mult de suferit. Stiinta a devenit un fel de Cenusareasa , ca sa nu zic o paria. In schimb pseudostiintele gen astrologie, experiente paranormale, fantome, poltergeist abunda in media scrisa sau la radio si televizor. Nu lipsesc nici clericii care au luat cu succes locul propagandistilor din “Epoca de Aur”. Cum nu mai exista  nimeni  si nimic ce sa le stea in cale, nici macar elementarul bun simt, am ajuns si la …binecuvantarea ascensoarelor si autoturismelor. Deh, vorba aceea: ” Mare-i gradina Domnului si multi i-au sarit gardul…”.

Rezulatele  acestei involutii  sociale si intelectuale se simte foarte bine in scaderea nivelului pretentiilor electorale. Cred ca o analiza  a calitatii intelectuale a alesilor nostri politici din ultimii 24 de ani ar arata destul de bine cat s-au prostit ei si cat am coborat  noi stacheta.  Demult n-am mai  avut in functie  atatia indivizi certati cu gramatica, cu lexicul limbii romane si cu logica elementara (despre bun-simt nici n-are sens sa vorbim).  Nici institutii importante precum Academia Romana nu s-au prezentat prea bine in acesti ani.  Luarile de pozitie ale “nemuritorilor” au fost sporadice si neconvingatoare. Academicienii nostri s-au pierdut in labirintul turnului lor de fildes si au absentat nemotivat din mai toate dezbaterile importante . Sunt in egala masura vinovati de declinul social si spiritual  al Romaniei , ca si  autoproclamatele “creme ale  intelectualitatii” care si-au consumat energiile in lustrurea propriei imagini si in alimentarea vanitatii , uitand complet de poporul din randul caruia s-au ridicat. Caci s-au ridicat din acest popor care nu le place, care nu-i “merita”, care nu-i “intelege”, pe care-l vad….atat de departe (in jos) de ei. S-au ridicat dintre noi, nu i-au parasutat martienii din laboratorul lor de genii.

Ma intreb cum va fi omenirea la impactul cu  urmatorul asteroid major…Daca ne vom baza doar pe vanzatorii de iluzii, pe profeti si pe alti mincinosi, va fi probabil o catastrofa cu sanse minime de supravietuire pentru acesta  curioasa si agitata specie. Ar fi pacat.  Existenta  vietii  in sine e o minune intr-un cadru fundamental ostil ; cu atat mai mare pret are aparitia unei specii inteligente, capabile sa cuprinda in minuscula sa minte vastitatea ce o inconjoara. Ca sa avem o sansa, ar trebui sa incepem sa ne schimbam…chiar acum. N-ar fi fost rau sa fi inceput de ieri…dar e bine si acum.

Sa incepem prin a aseza povestile, fanteziile, vanitatile iluzorii in raftul cu …fictiune si sa incercam sa vedem partea frumoasa a realitatii. Sa vedem mai clar partea plina a paharului si sa incercam sa-l umplem mai departe. Nu va veni nimeni sa ne salveze,  nici de noi insine, nici de adevarul ce ne inconjoara. Suntem doar noi; noi intre noi; noi cu noi. Atat.

Si, evident, multi asteroizi ce zboara aleator prin Univers…

The creature

The branch snapped and hit her hard in the face. She stopped abruptly, hurt and confused and screened for a moment the shrubbery ahead. The dense growth of sikra thinned a little on the left so she turned that way to find an easier escape.

From my vantage point I could easily follow her movements. I was technically invisible for the inhabitants of the planet.  I was thrilled to work as an Observer on an alien planet even if I was slightly troubled by the fact that we were not allowed to intervene , no matter what we were witnessing.

The strange creature that was moving at the edge of the forest was one of the few left from her species since humans have colonized the planet . I focused on her , trying to get a better image. Despite some visible difference between our species, I felt her some how very close to me. She quickly crossed the grassy meadow that stretched along the border of the forest and started to descend the steep hill with full speed.  she turned back from tome to time, like watching for an invisible enemy that was pursuing her. With each turn she tried to speed up in a desperate hope to escape from a deadly threat.

Her tension and anxiety slowly seeped into my mind to. My pulse has become more alert and I could feel my heart beating in my throat. As the frenzied race went on, I could smell the acrid scent of fear surrounding me. The road split suddenly into two different roads , each of them leading to a human location.  The creature halted unsure, bewildered. The golden light of the autumn sun shimmered on the slim contour of her body. She resembled to a young lizard but she also had a pair of translucent wings, carefully folded on her back. She wasn’t able to use them; not yet. She was too young and her wings were undeveloped. Her skin was golden and smooth and she had large, deep-blue eyes with split pupils. She was perfectly balanced, yet she looked fragile and tragically lonely. She hesitated for a moment before she took the left path.

She has barely taken two or three steps on that direction when  a sudden wave of terror erupted from from her and hit me overwhelmingly. Pushed by panic I jumped from my seat…then I fell back. I was shaking like a leaf. I did my best forcing my mind to focus on my…protegee. She stood there, turned to my direction, looking intently in my direction. I knew she couldn’t see me but on that split second when we shared the same fear, something told her there was a witness to her struggle for life. This was the very moment when I hated my job; I couldn’t save her.

She slowly turned and sorted out the other road. She started to run again, sped up and soon, I lost her… while the cold sweat was running down my face. That day I decided to quit my job.

O sansa…amanata

     22 iulie va fi o zi deosebita pentru Europa. Este o zi dedicata victimelor crimelor motivate de ura. Este o zi in care ne amintim  si de victimele atacului de la Oslo si  de cei ai masacrului de la Utoya (Norvegia). Au murit atunci 77 de oameni, in majoritate tineri, toti victime ale unei crime odioase motivate de ura.

    22 iulie va fi ziua in care vom lua atitudine impotriva instigarii la ura, instigare care duce in mod inevitabil la crime savarsite in numele ei. Secolul care abia s-a incheiat poarta pe langa imensul progres inregistrat in cele mai multe compartimente ale existentei umane si povara unui razboi mondial motivat si alimentat de ura.  Poate niciodata nu au fost lansate in eter atatea mesaje instigatoare si n-am fost mai aproape de acel ” Homo homini lupus” al dictonului latin.

   Dedic aceasta pagina memoriei unora dintre victimele urii din timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, acelora despre care nici acum nu ne place sa vorbim. De asemenea dedic acesta pagina sansei la egalitate in umanitate pe care omenirea si-o poate in sfarsit asuma in acest nou  secol. ” Enough is enough!” se spune in engleza. Destul! Ajunge ! Fara ura, fara manipulare  in slujba urii, fara mesaje discriminative si criminale ! A sosit timpul pentru un nou inceput!

                                                                                             Holocaustul Gay

    In 1928 in Germania traiau cca. 1,2 milioane de oameni care-si asumau public identitatea homosexuala.  Pe masura ce  Adolf Hitler acceda la putere, tot mai multe organizatii gay erau interzise si orice literatura cu referire la ei era arsa public. Ideologia de stat  patronata de Hitler ii considera pe homosexuali nu doar “paraziti” si degenerati dar ii declarase si dusmani ai statului.  Prin hotararile luate in 1935, guvernul german a extins si adancit semnificativ incriminarea homosexualitatii.

     Sub comanda liderului SS, politia a inceput intocmirea ” Listelor Roz” si a demarat arestarile in randul minoritatii sexuale.  Barbati si femei, multi dintre ei au fost fie internati in azile psihiatrice, fie  au fost castrati prin ordin judecatoresc iar 100.000 dintre ei au fost trimisi in lagare de concentrare si exterminare.  In lagare acesti prizonieri erau marcati printr-un triunghi roz (azi devenit un simbol al Gay Pride).  Se estimeaza ca cca. 55000 dintre ei au fost executati pana la sfarsitul razboiului.

    Un supravietuitor, Heinz Dormer care a petrecut cca. 10 ani in inchisori si lagare de concentrare a depus marturie zguduitoare despre atrocitatile la care subiectii umani homosexuali au fost supusi in aceste tabere de concentrare. El a vorbit despre obsedantele  strigate de agonie a celor din ” padurea cantatoare”, un sir de stalpi inalti destinat executarii celor condamnati.

  ” Toti cei care erau condamnati la moarte erau ridicati in varful acelor catarge si atarnati de vii in carlig. Urletele si tipetele erau inumane…Dincolo capacitatea de intelegere umana.”

     Dupa ce lagarele au fost eliberate iar marturiile victimelor evreiesti au fost acceptate si recunoscute in lumea intreaga, cosmarul minoritatii sexuale din Germania a continuat pe tot teritoriul statului postbelic. In timp ce multi dintre supravietuitorii lagarelor isi refaceau viata in tabere special amenajate pentru ei, membrii comunitatii gay se confruntau cu noi persecutii si cu excluziunea sociala. Mai mult, unii dintre supravietutorii “triunghiului roz’ au fost reincarcerati deoarece homosexualitatea era in continuare incriminata ca deviatie in societatea postbelica.

   Multi dintre cei ce au fost ulterior eliberati nu s-au putut reintegra in societate sau in familiile lor, fiind respinsi datorita stigmatizarii. Foarte multi nu au indraznit niciodata sa vorbeasca despre suferintele si atrocitatile indurate.

    In Procesul nazismului din 1945 de la Nurnberg nu a fost mentionat nici o clipa Holocaustul Gay, crimele infaptuite impotriva minoritatii sexuale. Nici un oficial SS nu a fost deferit justitiei ca urmare a atrociatilor infaptuite impotriva prizonierilor “triunghiului roz”.  Multi dintre faimosii medici SS care au efectuat experimente si operatii pe homosexuali  nu  au fost chestionati niciodata. Unul dintre cei mai de temut si de notorietate dintre ei, Carl Peter Vaernet care si-a desfasurat experimentele pe prizonierii gay in lagarele din Buchenwald si Neuengamme n-a fost judecat niciodata.  A reusit sa fuga in America de Sud unde a murit mai tarziu in pace si libertate in 1965.

      Recunoasterea oficiala a suferintelor indurate de minoritatea sexuala a venit destul de tarziu.  Desi multitudinea de comemorari si memoriale inchinate victimelor Holocaustului au inclus si alte victime decat cele evreiesti, au trecut 54 de ani pana cand comunitatea gay a fost pentru prima data mentionata in acest context. In ianuarie 1999 a avut loc in Germania primul memorial  oficial dedicat victimelor homosexuale  in locul unde fusese candva lagarul Sachenhausen.

     Abia insa in 2000 guvernul german a emis o scuza oficiala publica fata de persecutiile suferite de comunitatea gay dupa 1949 si le-a recunoscut, in mod oficial statutul de “Victime ale celui de  Al Treilea Reich”. Supravietuitorii Holocaustului Gay au fost indemnati si indreptatiti sa ceara compensatii  pentru suferintele indurate.  Acest proces s-a incheiat  in data de 17 mai 2002, prin actul de amnistiere generala si oficiala a homosexualilor persecutati in timpul celui de Al Treilea Reich. Actul vizeaza cca. 50.000 de persoane.  Hertha Daebler-Gmelin, Ministru al Justitiei a afirmat  in fata parlamentului :

  ” Stim cu totii ca hotararea pe care am luat-o astazi a intarziat mai mult de 50 de ani dar era absolut necesara. O datoram victimelor nedreptatite de sistemul juridic nazist.”

   Un monument  dedicat  victimelor homosexuale care au murit in lagarele naziste  a fost dezvelit in mai 2008, vis-a vis  de  principalul monument al Holocaustului evreiesc din Parcul Tiergarten din Berlin.

                                                                                                                              ( traducere de pe blogul “Stop-Homophobia”)

       In lagarele de exterminare germane prizonierii purtau insemne de diferite culori si forme pentru uzul…tortionarilor lor: triunghiul galben/Steaua-lui-David pentru evrei, triunghiul roz pentru homosexualii condamnati conform Codului Penal la Reichului ( paragrafele 174-175-176), triunghiul purpuriu pentru Martorii lui Iehova, triunghiul rosu pentru prizonierii politici, triunghiul negru pentru rromi, triunghiul verde pentru infractori. Se poate lesne vedea ca in lagare exista o mare diversitate de victime care  erau ele insele constiente de identitatea celorlalti. Toti acesti oameni, fara exceptie,  fusesera etichetati gratie unei ideologii aberante si condamnati la suferinte inumane. Toti. Fara nici o deosebire. Deosebirile intre etichete erau doar pentru rafinarea torturii aplicate de o clica criminala.

      Ce m-a frapat cand am citit  pentru  prima data acest material a fost lunga tacere /peste 50 de ani/ care s-a lasat asupra identitatii si suferintelor unora dintre ei. Stiu ca nu sunt in masura sa emit judecati asupra supravietuitorilor dar totusi, o intrebare nu-mi da pace : ”  DE CE ATI TACUT ? ”                                                                                                                                                                   Voi, cei carora vi s-au admis marturiile in Procesul din 1945 de ce n-ati spus nimic despre victimele homosexuale? De ca ati tacut continuu timp de 50 si ceva de ani?  Cat trebuie sa sufere cineva pentru a nu mai fii victima a prejudecatilor?  Unde a disparut solidaritatea umana nascuta din suferinta comuna? Cum sa participi prin tacere la nedreptatirea unora care au suferit alaturi de tine? Unde incepe si unde se termina umanitatea?

       Procesul de la Nurnberg este, din acest punct de vedere…o sansa ratata. Atunci cand s-a admis Holocaustul…unora, ar fi trebuit condamnata  odata si pentru totdeauna  discriminarea, demonizarea si etichetarea in scopuri criminale ale unor categorii de cetateni pentru  niste atribute ce nu li se pot imputa.  Ceea ce s-a  intamplat atunci a fost  una din cele mai grave atentate  la Drepturile omului. Spaimele, ignoranta, bigotismul au desavarsit in fapt ceea ce ideologia  ce incita la ura le-a insuflat.

      Pe una din pietrele de mormant din cimitirul din Manastur/Cluj-Napoca se afla o lista de 5 nume alaturi de inscriptia: ” Ura i-a ucis . ” Sunt numele unora dintre cei care nu s-au mai intors din deportare. Unul dintre ei era un barbat bland, boem  care n-ar fi omorat o musca. In fotografia care a ramas in urma lui zambeste suav si are niste ochi visatori. Tine in brate  o fetita. Fetita lui. Mama mea.  Un om  care nu avea alta vina decat aceea ca s-a nascut…evreu.

     Sute de mii de oameni s-au nascut…homosexuali, lesbiene, transsexuali etc. Au fost adunati precum vitele si exterminati. Nu aveau nici o alta vina decat ca erau…diferiti. Doar ca dintre toate victimele nevinovate ale acelor timpuri negre ei au ramas cei din urma  sa li se recunoasca ….umanitatea. Din (comoda) mea perspectiva mi-ar placea sa cred ca daca bunicul meu ar fi avut sansa sa se intoarca viu din lagar, n-ar fi suferit de acesta “ciudata”/jenanta amnezie cu privire la tovarasii sai de suferinta.

     Cred cu tarie ca in Europa ar trebui sa existe un singur fel de monument al Holocaustului: monumente ale TUTUROR celor ce au fost victime ale urii. Cu liste comune de nume. Unice. Asa cum suferintele indurate au fost aceleasi pentru TOTI! Discriminarea victimelor nu face decat sa legitimeze atrocitatile impotriva lor, sa dea dreptate intr-un mod subtil, subversiv  calailor si sa alimentezer in continuare discursuri ce incita din nou la ura.

      Sa ne amintim in 22 iulie de TOATE victimele urii. Cand ii comemoram pe ai nostri sa nu uitam de faptul ca URA nu are granite sau justificare. URA are doar PRETEXTE. Daca uitam acest lucru si ne divizam in fata ei, vom deschide drumul altor atrocitati. O sansa a fost ratata in 1945. S-o facem …doar amanata!

                                                                                             Destul ! ! !  Opriti URA ! ! !

Despre propria mea ignoranta si cea a altora

Copil fiind mi-am dorit si eu sa fac ceva deosebit in viata. Toti visam la varsta copilariei. Unii mai visam…  adulti fiind.

    Visurile copilariei mele erau  un pic…supradimensionate. Eu voiam… sa schimb lumea. N-am renuntat cu adevarat  la aceasta viziune romantica . Chiar si acum mai vreau sa schimb lumea.E adevarat insa ca sunt atat de multe de facut in jurul nostru incat e greu sa alegi o directie spre care sa-ti canalizezi eforturile. In cele din urma  realitatea de zi cu zi este cea care stabileste cat si ce poti atinge din visurile tineretii . Asa se intampla ca multe din cele ce ti-au fost dragi si multi dintre cei care  ti-au fost dragi vor trece  pe langa tine fara sa-i poti opri. Din imensele aripi tesute din iluzii si sperante pierdem zi de zi cate o pana…

Eu am avut sansa de a-mi implini  cel mai important vis.  Am avut sansa de a gasi fericirea in dragoste.  Sunt o norocoasa. Nu sunt cu nimic deosebita fata de orice alta persoana din cele 7 miliarde care traiesc, respira, viseaza, sufera si  spera pe acesta planeta. Sunt doar o …norocoasa. Pur si simplu.                                                                                                           Apreciez enorm  acesta sansa unica. O apreciez intr-atat incat o doresc tuturor. Cu toata sinceritatea. Nu este la indemana mea s-o fac posibila altora.  Dar pot sa fac cu siguranta un lucru : sa afirm cu tarie ca dreptul la dragoste si la fericire in dragoste este unul  fundamental uman si nimeni nu este indreptatit s-o refuze altora.                                                                  Daca tot am decis  sa contribui la schimbarea societatii  atunci m-am gandit  sa incep de la un principiu fundamental :  egalitatea. Egalitatea  in dreptul la  dragoste si  la fericire. Egalitatea in  dreptul la identitate proprie, cea care ne pune in evidenta in oceanul multicolor al omenirii,  cea care ne face unici si irepetabili si prin aceasta, atat de pretiosi …

Cand am facut acesta alegere m-am confruntat  cu o descoperire socanta, cel putin pentru mine. Nu stiam  mai nimic ( cu adevarat)  despre cei a  caror cauza voiam sa o sustin. Cunostintele mele nu depaseau nivelul superficial al…notiunilor. Cam asta aveam eu in cap: notiuni. Am realizat brusc ca  intr-o lume a  informatiei  poti fi foarte bine un ignorant . Desi ignoranta mea  ar avea o explicatie (ce comod…)-preocuparile cotidiene ce mi-au  umplut pana  acum  24 de ore din 24 din viata  – ma simt  totusi jenata de lipsa mea de cunostinte.  Doar ca acum ma corectez: caut informatii, citesc, gandesc.

Zilele trecute cand  intorceam  prin  minte pe toate fetele problema ignorantei,  mi-am adus aminte  de o intamplare mai veche. Copil fiind imi petreceam cateva saptamani de vacanta la o prietena de familie, intr-un sat destul de izolat de lume. Gazda mea era o femeie la varsta a treia, vaduva, singura dar foarte inteligenta si simpatica. O iubeam mult. Dar cea mai mare surpriza mi-a oferit-o mama ei. Tanti avea binisor peste 80 de ani si era de asemenea vaduva si singura de multa vreme. Satul in care locuiau imbatranea la randul lui incet dar sigur. Ele nu iesisera din sat de ani buni dar ascultau radioul . Era inainte de 1989. Cand am venit odata la ele in vizita impreuna cu sotul meu, tanti l-a luat deoparte si l-a intrebat : ” Ce ziceti, domnule profesor, ce se intampla acolo in Palestina? Ce e cu razboiul acela? “

O femeie simpla, varstnica, ingreunata de ani si suferinte dar cu mintea deschisa si curiozitate neostoita. Nu o ignoranta. Voia sa stie mai mult despre soarta unor oameni dintr-un alt capat de lume. M-am bucurat ca mi-a revenit in minte memoria ei.

Nu, ignoranta voita, comoda, egoista nu e scuzabila. Nici judecatile aruncate haotic in lipsa unei documentari  nu sunt scuzabile.  Nu, demonizarea celor despre care n-ai avut bunul simt sa citesti macar doua randuri nu este scuzabila. Nu, atunci cand esti capabil sa deschizi un calculator si sa gasesti o pagina de Internet, nu este scuzabil sa fii ignorant si sa fii grobian cu cei despre care nu stii nimic.

Lipsa de informatii, desi nu poate fi singura cauza a intolerantei,  determina in mare masura atitudinea agresiva pe care o manifesta multa lume  cand  vine vorba de un anumit tip de diversitate.  Daca  de la sfarsitul celui de-al  Doilea Razboi Mondial am depasit incet dar sigur anumite proaste obiceiuri istorice ( prejudecati legate de rasa, culoare, pozitie sociala ), mai avem mult de lucrat pe acesta coordonata a existentei noastre cotidiene.                                                                Cand m-am aplecat mai cu atentie asupra subiectului “delicat” al diversitatii sexuale am fost surprinsa de negativitatea si brutalitatea  multor reactii. Tanarul si principialul parlamentar care a ridicat pentru prima data in mod  public problema drepturilor inalienabile ale cetatenilor-  membri ai minoritatii sexuale, a fost intampinat cu cea mai larga gama de invective de care se ” bucura” tezaurul limbii romane. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca toti impotentii intelectuali din randul clasei politice s-au grabit sa se dea in spectacol pe spezele temerarului lor coleg si al unor oameni prea vulnerabili si prea putin numerosi pentru a putea riposta cu succes la atitudini ce mergeau de la ignoranta tembela pana la incitarea fascistoida.

Ignoranta este patul germinativ pentru indoctrinare si manipulare. Ignoranta creeaza solul fertil din care  se naste  frica iar acest gen de frica  degenereaza, de cele mai multe ori  in agresivitate, violenta. Spaimele alimentate de ignoranta calca in picioare tot ce nu pot cuprinde cu mintea. Spaimele nascute din ignoranta  dusmanesc cunoasterea, dusmanesc ratiunea, dusmanesc tot ceea ce le-ar putea dovedi erorile si nimicnicia. Ignoranta merge mana in mana cu o anumita comoditate in gandire, cu neasumarea responsabilitatii opiniilor, cu colectionarea de “intelepciune predigerata”. Ignoranta e agresiva si vocala, incercand sa acopere vocea Ratiunii. Ignoranta aduce laolalta indivizi ce pot forma oricand mase de manevra.  Acestea sunt masele in asteptarea liderilor providentiali , meniti sa  gandeasca in locul lor, sa gaseasca solutii in locul lor si sa le conduca spre Pamantul Fagaduintei fara efort propriu.

Un astfel de  fenomen s-a repetat de  prea multe ori in istoria omenirii. Intr-o era in care informatia nu mai este apanajul celor putini si potenti  este absurd si iresponsabil sa-ti ascunzi capul in nisip si sa refuzi sa stii. Este absurd sa devii in mod benevol un simplu element dintr-o turma stresata, speriata, innebunita, alergata in cerc pana isi pierde complet busola .  Dar si mai revoltator este sa emiti judecati publice la adresa celor despre care nu stii nimic;  sa iti iei libertatea de a le limita libertatile cetatenesti  din oportunism si ignoranta, alimentand si legitimand prin aceasta ignoranta publica.                                                                                                                                                                                                                                Tin minte ca inainte de 1989 ne inghesuiam  la  coada la  librarie ca sa prindem un exemplar dintr-o carte buna. Cautam sa ne cumparam aparate radio VEF (rusesti !) ca sa putem prinde posturile occidentale si sa aflam mai multe despre lumea de dincolo de gard. Foamea de informatii si de cultura era prezenta la mai  toate nivelurile societatii.

Ce s-a intamplat cu noi? Cum am ajuns sa ne lenevim intelectual si sa ne placa ignoranta, falsele informatii, frivolitatile? De ce am parasit cunoasterea  si de ce ne-am refugiat  in tabara evlaviei ignorante si manipulative?  De ce a devenit, brusc, de  bon ton  sa faci 10 matanii in locul unei singure judecati rationale independente?

E comod sa fii ignorant. Dar acesta ignoranta va avea un pret mai mare decat il putem  aproxima iar victimele colaterale s-ar putea sa fie chiar descendentii nostri. In vremuri tulburi, tarate de o lipsa acuta de perspectiva pe fondul unei crize economice grave adevarul si ratiunea au cel mai mult de suferit.  Victimele imediat urmatoare  sunt  de regula toleranta si respectul  pentru drepturile celor…putini. Ignoranta si lipsa de orizont genereaza “vanatori de vrajitoare” si victime nevinovate. Pentru cei care au ochi sa vada si urechi sa auda , revigorarea ideologiilor si miscarilor de extrema dreapta sunt un semnal ingrijorator. Nu ne putem permite sa ignoram lectia istoriei despre teoriile care au alimentat si au  generat ororile celui de   Al Doilea Razboi Mondial !

22 iulie este  Ziua europeana de  actiune impotriva incitarii la ura/ European Action Day for Victims of Hate Crimes.

Informati-va ! Nu lasati ignoranta sa va conduca destinele ! Nu lasati ura generata de ignoranta sa faca noi victime ! Nu lasati ignoranta sa va manipuleze ! Cititi ! Cititi si ganditi!

Ignoranta nu e o scuza. Nu mai e. Nu in 2013.

Scrisoare catre societate : Despre libertatea de opinie

Una din libertatile dobandite  prin  Revolutia din Decembrie 1989 a fost  libertatea de exprimare si opinie.  Dupa anii  in care doar gandirea era libera  iar  formularea publica a gandurilor era…autocenzurata a venit in sfarsit  si  mult visata libertate.  Intr-un entuziasm public exploziv  ne-am repezit cu totii  sa ne expunem  opiniile mai mult sau mai putin justificate.  Toti voiam sa ne auzim vocea in vacarmul starnit. Au trecut ani buni pana cand ne-am mai linistit si majoritatea ne-am intors in matca.

Unii insa si-au facut un obicei din a opina non-stop in mod public. O parte dintre acestia au ajuns politicieni, altii moderatori de emisiuni de televiziune, altii jurnalisti sau conducatori de ONG-uri. Cei mai talentati sau poate doar mai norocosi dintre ei au acces pana la functia  de  Presedinte al Romaniei. Dintre cei trei care au ocupat aceasta importanta functie, cel mai aplicat si mai talentat in a manipula opinia publica prin opiniile exprimate direct sau strecurate subtil este Traian Basescu. Totusi, nu el a fost primul opinent care a provocat daune greu de evaluat la nivel social.

Desi trece drept un politician  experimentat si retinut, Ion Iliescu este un om vanitos. Suporta cu greu ca cineva sa-i treaca peste minte si sa-l contrazica argumentat. De aceea s-a  “scapat” de premierul Petre Roman cu prima ocazie care i s-a oferit (Mineriada). Nu a luat atitudine nici fata de mizeriile xenofobe ce umpleau din belsug ziarul lui C.V. Tudor  “Romania Mare” tot cam in aceeasi perioada, cu referire la ascendenta evreiasca a aceluiasi prim-ministru.  Dar declaratia care a facut in mod subtil cel mai mare rau acestei tari a fost cel din campania electorala in care cei doi fosti parteneri politici, Ion Iliescu si Petre Roman porneau cu cate un partid propriu.

“Unii dintre ei vorbesc 5-6 limbi dar asta le trebuie romanilor?” – intreba  retoric Ion  Iliescu intr-un discurs de campanie in fata multimii de alegatori.  Mesajul se adresa evident unei mase consistente de persoane cu o educatie cel mult medie si viza instigarea si instilarea unei atitudini ostile  pe baza frustrarilor existente latent in subconstientul acestui tip de electorat. Demonizarea culturii, a cunoasterii , a celor ce poseda aceste calitati a fost un gest iresponsabil si revoltator. Efectele se vad foarte bine in societate. Primii mediocri si inculti ai tarii sunt chiar politicienii si nu par sa doreasca sa corecteze aceasta impresie.

Sa fie ei sanatosi, am putea zice. Daca nu pot si nu vor sa stie mai mult e  treaba lor. Problema e ca mediocritatea si incompetenta lor se reflecta direct in calitatea muncii prestate iar de munca lor depinde prezentul nostru si viitorul copiilor nostri. Iar ca raul sa fie si mai clar, o clasa de conducatori mediocri nu-si doreste un electorat informat, cult si competent. Oamenii politici nu vor sa fie criticati si persiflati, eventual respinsi in ciclul electoral urmator. Interesul lor este ca noi sa fim prostiti incet dar sigur. Ei cu cat sunt mai putin indreptatiti sa ocupe un loc in Parlament sau o functie publica, cu atat vor fi mai agresivi si persuasivi, cautand sa utilizeze  etern confirmata reteta a divizarii sociale si a demonizarii celor ce i-ar putea contracara.

Nici profesorul Emil Constantinescu nu a scapat ocazia de a se da in stamba. E adevarat ca a avut un parcurs prea scurt pentru a lasa o urma adanca in societate. Totusi, cand s-a enervat pe veteranii de razboi si a spus , cu naduf ca nu se poate trai numai din istorie a lovit intr-o zona sensibila . Reverberatiile acestei atitudini  ireverentioase se reflecta din plin in  nepasarea fata de istoria proprie si in tendinta de a minimaliza rolul unor personalitati devenite incomode pentru oportunistii instalati in politica.

Dar dupa cum  am spus chiar la inceput, cel mai vocal si mai agresiv manipulator de opinie este actualul presedinte al tarii,  Traian Basescu. Prin numeroase si bine plasate exprimari ale opiniilor personale actualul presedinte al tarii s-a dovedit cel mai dibace utilizator al politicii romane “Divide et impera”. In nenumarate ocazii,  presedintele s-a folosit de prejudecati ale populatiei fie pentru a diviza societatea si a demoniza o categorie socio-profesionala, fie pentru a deturna atentia publicului de la probleme stringente.

Cand Traian Basescu  afirma ca profesorii lucreaza 3-4 ore pe zi iar medicii pun diagnostice gresite in proportie de 90% nu se exprima  in baza unor date concrete.  El doar a repetat…nevinovat  ceea ce o buna parte din populatia putin informata dar frustrata gandeste despre profesori si medici. Chiar daca a revenit asupra  afirmatiei cu privire la diagnosticul medical, in mentalul public s-a instalat cu succes aceasta fraza muzicala din “Aria calomniei”.  Se spune ca o minciuna repetata suficient de des devine pana la urma ….adevar. Cam pe acest lucru se bazeaza si Traian Basescu.

Nici nu s-au anuntat bine datele de la Recensamantul populatiei din 2011 ca s-a si pus problema validitatii Referendumului de destituire a presedintelui din anul trecut.  Cum lucrurile puteau lesne scapa de sub control, in ziua imediat urmatoare s-a declansat scandalul “autobuzelor” de la Liceul  ” Dimitrie Bolintineanu”   din Bucuresti. Ecranele televizoarelor s-au umplut de parinti (pe buna dreptate) revoltati si de talk-showuri fara sfarsit. Cine sa se mai gandeasca la Traian Basescu si la Referendumul prin care a fost, de fapt demis?

Cum bine zicea  mama  unui elev de la Bolintineanu : ” Voi  (politicienii) va certati intre voi pe spezele copiilor nostri ! Chiar ne credeti pe toti niste prosti care nu-si dau seama ?”

Pana s-a epuizat catusi de putin subiectul, presedintele putea  bifa o noua  ocazie in care a scapat cu bine.

Un alt “obicei” al acestui versat si deloc inhibat politician este acela de a spune …orice ii vine pe limba la un moment dat. Nu conteaza ca peste o luna, doua va face afirmatii complet opuse despre acelasi subiect. Mentalul colectiv are memoria scurta iar mass-media este in vesnica goana dupa materiale de senzatie. In absenta unor jurnalisti aplicati si echidistanti, interesati in mod real de informarea opiniei publice Traian Basescu  spune vrute si nevrute si scapa mereu basma curata. Ba chiar este receptat ca fiind singurul politician care nu se teme sa spuna lucrurilor pe nume.  Prin acesta tactica si pe acest fond social si media  actualul presedinte al tarii a introdus in mentalul public destule idei si atitudini fascistoide.  Nu de putine ori s-a manifestat sau s-a exprimat  ca un veritabil epigon al lui Benito Musollini.

Acel faimos slogan “De ce le frica nu scapa !” atat de uzat in Referendumul din 2008 a fost sloganul electoral al lui Il Duce. Nu e tocmai cel mai bun exemplu de democratie…nu credeti?

Desi s-a aliat  prin fratele sau, Mircea Basescu cu unul din cunoscutii interlopi din randul minoritatii rome, desi si-a intruit fiica cea mica sa se exprime in favoarea drepturilor acestei minoritati, Traian Basescu este un rasist  care rareori isi tradeaza  adevaratele opinii despre etnia roma. Nu-l veti vedea niciodata coborand  in randul dezmostenitilor sortii ce alcatuiesc grosul acestei etnii. Nu i-ar fi util din punct de vedere politic. Traian Basescu stie foarte bine ca in sanul populatiei majoritare existe o stare de iritare fata de acesta etnie. Tocmai de aceea si-a permis sa indemne doamnele majoritare sa nasca cat mai multi copii, nu cumva sporul populatiei din sanul etniei rome sa….dea peste cap structura etnica a Romaniei. Propunerea demografica ofensatoare si revoltatoare nu a fost facuta dintr-un  “interes” fata de natiune ci este pur si simplu un terminal al batjocurii permanente ale acestui politician lipsit de scrupule fata de tot poporul roman. Asta in conditiile in care si asa avem un numar jenant de mare de politicieni si parlamentari care se isterizeaza la ideea ca ar putea fi confundati peste hotare cu membrii acestei hulite etnii.

Orice interventie pe “sticla’ de acest gen al lui Traian Basescu vizeaza in esenta propriul interes pentru care el este in stare aproape zilnic sa arunce in eter tot felul de concepte si principii aproximative.  Nu degeaba  unul din cetatenii  protestatari din Piata Universitatii l-a numit “Corsar” ! Ar fi foarte interesant de stiut care a fost  soarta acestui concetatean dupa proteste. Daca as fi jurnalist de investigatie l-as cauta cu siguranta.

Pozitia actualului presedinte fata de valoare in general si cat de importanta o considera pentru societate se reflecta foarte bine si prin aceea ca a sustinut si impus reprezentarea acestei tari  in fata lumii, in Parlamentul european de catre vizibil mediocra sa fiica mezina.  A facut acest lucru  cu mult aplomb si fara urma de jena sau retinere, ca unul care stie exact cum sa incovoaie orice critica ce i s-ar putea aduce.

Dar toate acestea la un loc palesc in fata unui aspect edificator pentru cine este si ce intentii reale are Traian Basescu: prezenta sa in fresca de la Cotroceni in randul boierilor veniti sa-l intampine pe Mihai Viteazul. Chiar daca nu exista o dovada palpabila a unei comenzi ferme faptul ca nu a dezavuat nici o clipa aceasta  revoltatoare lingusire grafica vorbeste de la sine! Indraznesc sa cred ca poza de pe fresca, comica si nerusinata va reprezenta , intr-o perspectiva istorica , amprenta epocii pe care o traversam.

Stimati concetateni ! Acordati o atentie marita mesajelor ce vin spre voi din parte reprezentantilor  alesi.   Sa nu confundam  libertatea de exprimare pe care   politicienii nostri si-o iau in mod sistematic  cu curajul opiniilor ! Mai ales nu atunci cand respectivul politician se numeste Traian Basescu! Amintiti-va din cand in cand  refrenul cantat cu voce suava de sarpele Ka in “Cartea junglei” : “Trust in me/Just in me/ Close your eyes….adica” Ai incredere in mine/ Doar in mine/ Inchide ochii…”

Nu inchideti ochii! Nu va astupati urechile! S-ar putea sa va treziti intr-un cosmar ireversibil…

Scrisoare catre prieteni: Ender Wiggin versus Orson Scott Card

A trecut ceva vreme de cand incerc sa-mi asez gandurile in ordine si tot nu reusesc sa ma asez in fata tastaturii. Mereu caut un moment cheie, de enervare sau frustrare suficient de intens  pentru a putea scrie. La mine asa functionneaza scrisul.

In sfarsit, azi mi-am luat portia. Am gasit elementul “magic” pe Facebook. Scriitorul Orson Scott Card facea un apel catre comunitatile de minoritati sexuale sa fie “toleranti” si sa nu boicoteze filmul “Ender’s Game” ce va aparea in curand in cinematografe. Filmul are la baza cea mai buna carte scrisa vreodata de Scott Card- “Jocul lui Ender” , aparut si la noi intr-o foarte buna traducere la Editura Nemira.

Imi amintesc de impactul pe care cartea l-a avut asupra mea si asupra copiilor mei . O carte surprinzatoare si minunata. Un personaj sau mai bine zis un grup de personaje greu de uitat, condus de Ender Wiggin. Ender, ultimul copil, neasteptat, nepermis, ilegal…un copil aparte. Copilul care va salva doua specii inteligente de la o confruntare finala catastrofala…

O carte plendida “Jocul lui Ender”. Nu regret ca l-am citit si nu regret ca l-am pus in mana copiilor mei cu drag. Dar ma doare sa aflu ca autorul nu se ridica deloc la nivelul propriei sale creatii. Sunt….zguduita si dezamagita sa-l aflu in randul sustinatorilor unei organizatii virulent homofobe ca NOM si Biserica Mormona din SUA.  Sunt…socata pentru ca mi-e greu sa inteleg cum se pot naste in acelasi creier atitudini atat de contadictorii; cum poate un om care ani de zile a aruncat cu noroi si a luptat impotriva drepturilor fundamentale ale unor concetateni despre care ,evident, nu stia nimic sa scrie o carte atat de sensibila si umana?

Cum poate sa incapa umanismul intr-o minte care este invadata de prejudecati si bigotism? Acum, ca filmul e gata -gata sa se lanseze pe marile ecrane, cei ce au fost  constant umiliti, etichetati, denigrati, minimizati,stigmatizati, demonizati-membrii minoritatilor sexuale-au inceput sa protesteze si sa cheme la boicotarea filmului si a lui Orson Scott Card.  Subscriu la atitudinea lor; este dreptul lor !

Eu ma simt  trista si intinata in naivitatea mea eterna. Ii cer scuze…lui Ender Wiggin pentru ca s-a nascut din pana unui om cu mult mai putin decat el. Ii cer scuze ca autorul , prin atitudinea sa reprobabila si parerile publice nedemne i-a furat personajului sau sansa de a fi cunoscut si iubit pe masura meritelor sale. Nu cred ca Ender l-ar fi “scris” vreodata pe Orson Scott Card. Pacat ca autorul n-a invatat nimic de la propriul sau personaj.

Dragi concetateni si prieteni din lumea intreaga ! Orson Scott Card mai are mult de muncit ca sa dobandeasca iertarea celor carora le-a gresit grav. Faptul ca acum apeleaza la toleranta voastra mi se pare o…nerusinare. Si este inca o dovada a incapacitatii sale de a intelege raul pe care l-a facut noua tuturor. Pentru mine el va ramane o mare dezamagire. Dar pe Ender Wiggin  voi continua sa-l iubesc si sa-l apreciez. Il voi face cunoscut noilor generatii dar n-am sa uit sa-i avertizez  ca paradoxal,  autorul si opera pot diferi fundamental.

Cititi ! Nu va lasati deturnati de lipsurile umane ale acestui autor ! Cartea nu va va dezamagi. Filmul…s-ar putea. Mi-e greu sa-mi inchipui cum s-ar putea transmite subtilitatile romanului prin film. Indiferent  insa  de optiunea voastra, dragii mei compatrioti in umanitate, va voi sustine.  Voi continua sa fiu acolo unde e nevoie de vocea si opinia mea. Dar va rog sa nu-l urati pe Ender Wiggin. Va rog sa nu-l dati deoparte fara sa-l fii cunoscut. Nu-l nedreptatiti  doar pentru ca “parintele” sau v-a ranit de atatea ori. Ender Wiggin merita mai mult. Voi meritati mai mult.

Pana la un alt moment de actualitate…ramaneti cu bine !