Starea invatamantului romanesc este unul din subiectele preferate ale media . Este un subiect “generos” care a starnit multe pasiuni si “dezbateri” in spatiul respectiv. Este, de asemenea, subiectul la care pare ca se pricepe toata lumea…Sau poate nu?
Rar s-a intamplat ca in ultimii 24 de ani sa aud o opinie competenta, bine conturata despre situatia reala si perspectivele acestui domeniu social fundamental. In schimb s-au perindat pe la televiziuni un numar ingrijorator de chibitari, indivizi fara o opera academica consistenta, persoane care nu au si nu au avut vreun contact real si fundamentat cu nobila profesie de dascal, jurnalisti superficiali in goana dupa senzational, incapabili sa puna intrebarile potrivite interlocutorilor si la fel de incapabili in a decela raspunsurile cu sens de palavragelile goale.
Invatamantul, in speta cel preuniversitar este si locul in care ” a prins” cel mai bine inventia numita ” Curs de perfectionare” girata pe bani (europeni) deloc neglijabili prin POSDRU. A prins atat de bine incat a devenit o adevarata industrie iar “efectele” ei sunt greu de contracarat; sunt tot mai multi cei care profita de diplomele acordate si de sumele investite aici. De ani buni societate romaneasca se afla sub zodia nefasta a “formelor fara fond” generata de mediocritatea politicului. Dar dintre toate domeniile societatii , invatamantul este cel care s-a dovedit cel mai vulnerabil la rasturnarea valorilor. Acest lucru s-a petrecut in momentul in care niste hartii au ajuns sa prevaleze in fata muncii la clasa, in fata vocatiei profesorului, a aprecierii de catre elevi si nu in ultimul rand in fata demnitatii dascalului.
Nu doresc sa acreditez ideea ca perfectionarea continua a cadrelor didactice nu este in principiu, un demers util. Insa utilitatea sa trebuie cuantificata pozitiv numai in cazul in care efectul cursurilor se oglindeste in rezultate corespunzatoare in munca la clasa. In mediul preuniversitar exista la ora actuala o inflatie de astfel de “diplome” fara acoperire, cursurile ele insele fiind, de cele mai multe ori, lamentabil de slabe stiintific si metodic. Propagatorii acestor “cursuri” incearca sa se ascunda dupa o pretinsa cunoastere a metodelor occidentale in ceea ce priveste procesul de educatie.
Daca aceste activitati colaterale ar ramane nivelul unei informari …de masa al cadrelor didactice, daunele produse procesului educativ nu ar fi prea mari. Problema apare insa in momentul in care numarul diplomelor obtinute la aceste cursuri devine criteriu in mentinerea postului didactic. Se creeaza astfel conditii pentru umilirea unor profesori cu o activitate prodigioasa si prestigioasa la clasa , care nu au nevoie de aceste cursuri si care sunt pusi in inferioritate de niste “colectionari” de puncte si hartii. S-a ajuns pana acolo unde unui profesor cu vocatie, apreciat de elevi si parinti, precum si de Consiliul de conducere al scolii sa i se spuna de catre un factor de decizie : ” Stiu ca esti cel mai bun profesor dar degeaba,ca n-ai suficiente puncte.” (vezi…cursuri de perfectionare)
Din pacate ministerul continua cu entuziasm aceeasi politica dezastruoasa de evaluare a cadrelor didactice facand din vechea zicala: “Din greseala in greseala spre victoria finala” cea mai buna caracterizare a strategiei din sistemul de invatamant romanesc. Motivatia oficiala si publica a acestor cursuri este aceea de a te instrui in solutii educative noi, revolutionare, nemaivazute care sa te scoata pe tine, dascal mult prea clasicizat, din obisnuintele tale pedagogice care, chipurile, nu mai corespund cerintelor epocii.
Ca sa fiu mai explicit, voi da cateva exemple din cursurile pe care eu insumi le-am urmat. Ati auzit cumva de…Metoda cubului? Dar de cel al celor 6 palarii? Metoda…tzop? Nu? Sa va descriu Metoda cubului. Se confectioneaza un cub de marime medie din carton si se numeroteaza toate fetele. Pe fiecare fata in parte se inscriptioneaza un subiect/o intrebare din obiectul de predare respectiv. Cubul este aruncat in fata clasei pe podea, urmand ca subiectul de discutie intre profesor si elevi sa fie determinat de ceea ce este inscris pe fata superioara a cubului. In felul acesta elevii au putut intra in contact cu o noua metoda mult mai…relaxanta etc,etc.
O alta metoda “moderna”: ati auzit de Metoda…tzop?! Inaintea unei ore mai solicitante ni s-a indicat sa procedam astfel : copiii sa formeze un cerc in fata clasei si sa numere din 4 in 4, urmand ca in locul numarului 4 ,8 etc. elevul respectiv sa spuna…tzop! Cei care vor spune 4, 8 etc si nu Tzop! cum cere jocul vor fi eliminati. Se continua acest demers pana la epuizarea cercului…si poate si a orei de curs, evident.
Desigur, pe mine cel putin, utilitatea acestor metode nu m-a convins; prezentarea de ex. a ultimului joc in primul sfert de ora al unei lectii de matematica in care predau, sa zicem, notiunea de derivata la clasa a XI-a ar submina serios nu numai lectia in sine dar si increderea elevilor in demersul pedagogic si in… sanatatea mea mentala. Povestindu-le elevilor mei de o astfel de metoda am primit un raspuns relevant: “Domnule profesor, dar noi asa ceva faceam la cresa!”
Scriu toate aceste ca sa intelegeti de ce unii profesori ca mine nu vor abdica niciodata de la valorile care li s-au transmis de fostii lor profesori si de ce vom continua sa trecem prin filtrul gandirii noastre orice metode sau conceptii noi, indiferent de unde ar veni acestea. Bine ar fi ca tot ceea ce tine de perfectionarea dascalilor sa nu fie decis si implementat decat de profesori cu cel putin 20 de ani de munca la clasa, cu rezultate deosebite, apreciate de toti protagonistii din invatamant (elevi, parinti, profesori, directori) sau de profesori universitari cu activitate stiintifica prestigioasa si cu o aplecare recunoscuta in probleme de pedagogie si metodica.
Se pune deci intrebarea: putem oare sa plasam in topul profesorilor unei scoli sau dintr-un oras pe detinatorii celor mai multe diplome fara ca acestea sa se reflecte cat de cat in rezultate meritorii la clasa? Raspunsul meu este un hotarat NU! In acest sens as propune eliminarea totala sau cel putin reducerea drastica a ponderii cursurilor de perfectionare in evaluarea profesorilor. Cu fiecare zi ce trece, daunele produse sistemului educational romanesc de punctajul pe baza de…hartii sunt tot mai mari. Problema nu e noua dar ” avantajele” colectarii de puncte prin astfel de cursuri devine o obisnuinta…iar apoi, o “trebuinta”. Iar cei care au acumulat avantaje din acest mod de evaluare sunt tot mai multi si deloc interesati de schimbare. Ei nu sunt interesati nici de calitatea prestatiei pedagogice, odata ce aproape ca nu conteaza in aprecierea…omului si dosarului.
Se mai poate face ceva? Da. Inca se poate, dar trebuie curaj pentru a schimba evaluarea aparentei in favoarea esentei. Trebuie doar ca cei ce traseaza parcursul invatamantului romanesc sa hotarasca: alegem redresarea sau continuam greseala?
katemantis 