Cuvant pentru necuvantatoare

“Durerea este inevitabila dar suferinta este optionala” scria Haruki Murakami intr-una din cartile sale. Acest citat  mi-a venit in minte vazand pisoiul ce cauta disperat sa se strecoare sub un gard viu.

Il cunosteam din vara cand statea la soare, incercand sa-si aline durerea provocata de ochiul bolnav, incarcat de secretii. Gripa felina, o boala frecventa in randul pisicilor ii afectase unul din ochi si erau putine sanse sa se vindece de la sine. De fapt, chiar sansele de supravietuire a pisoiasului stateau sub semnul intrebarii. Dar a trecut vara si cu un pic de noroc motanelul s-a inzdravenit…dar a pierdut ochiul. Va asigur ca desi durerea asociata bolii era inevitabila, suferinta prin care a trecut micul animal nu a fost deloc usoara.

“Selectie naturala” –vor zice unii- doar anual mor zeci de pisoi sau catelusi nascuti in pivnite umede sau sub garduri. Nu-i putem salva pe toti!”

Departe de mine o astfel de speranta utopica. Totusi suferinta pe care lipsa de responsabilitate a oamenilor o provoaca nu este obligatorie; este o cruzime. Iar absenta responsabilitatii fata de fiintele vii care impart planeta cu noi, care ne sunt companioni de multe ori sau ajutoare de nadejde este ingrijoratoare.

Traim intr-o societate fara prea multe certitudini, fara prea multe puncte de sprijin. Greutatile si frustrarile zilnice de ieri si de azi, ( poate chiar de maine) ne-au desensibilizat si am pierdut incet-incet din empatie si compasiune. Ceea ce le refuzam  azi celor care nu cuvanta pe motiv ca oricum sunt destui, maine le vom restrange cu alte scuze semenilor nostri mai putin dotati sau mai putin norocosi.

Pierderea sensibilitatii in fata suferintei, indiferent a cui o fi nu este o dovada de tarie  sau de civilizatie; este primul simptom al dezumanizarii. In multe privinte lumea in care traim este dezolanta si covarsitoare prin puterea cu care ne apasa cu fata in tarana. Sunt mult prea multe tragedii la scara umanitatii ca sa le putem rezolva intr-o viata de om, oricat de multa bunavointa am avea.

Totusi, primul pas conteaza; putem alege sa ne educam si sa educam de cate ori avem ocazia. Putem deveni responsabili pana la capat, nu numai pana unde e comod si amuzant. Daca subiectul animalelor de companie fara stapan tot suscita atata controversa, sa incepem prin a fi responsabili fata de animalele din casele si gospodariile noastre.

Sa sterilizam cainii si pisicile, inainte de avea pui nedoriti! Sa nu le dam drumul pe strada in speranta ca se vor”calma” cu ajutorul celor deja abandonate! Sa nu contribuim si noi la motivarea macelaririi fara sens a unor animale care n-au cerut sa se nasca! Sa nu dam vina pe animale; singurele fiinte rationale capabile sa discearna si sa raspunda pentru faptele si optiunile lor suntem noi!

Sa nu intoarcem capul nervosi; maine putem fi si noi victime ale insensibilitatii sociale! Impartim cu totii aceeasi planeta; nu avem unde sa fugim din fata dezastrelor si ale suferintelor pe care le provocam, vrand-nevrand.

Motanelul a supravietuit bolii dar suferinta si handicapul rezultat l-au marcat. Cu vederea injumatatita e sperios si debusolat. Ramane in mintea mea ca un memento al neputintei noastre iar acest apel este primul pas pe care-l fac in numele responsabilizarii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s