Ministrul cel voinic si copiii de aur din Pungesti-de Dan Poenaru

O buna parte a populatiei Romaniei a fost ravasita in ultima vreme de evenimentele politico-economice privind asa zisele investitii straine care ne aduc…cu forta, independenta energetica si prosperitate.  Cei care au dorit sa se informeze in acest sens au putut s-o faca din pacate doar prin intermediul unor afise lipite pe zidurile oraselor, a unor emisiuni sporadice de la cateva televiziuni dar mai ales prin noua “Europa Libera” reprezentata si dezvoltata tot mai mult de retelele de socializare.

Cred ca subiectul Pungesti ar fi meritat o larga acoperire in media centrala, ar fi trebuit sa fie dezbatut  sub toate aspectele, creand posibilitatea unor discutii la care sa participe cele mai luminate minti ale spiritualitatii romanesti. Acest deziderat ar fi putut fi atins daca am fi avut in media persoane potrivite ca decidenti si  jurnalisti nu doar talentati dar si cu o probitate morala exemplara, capabili sa reziste la tot felul de presiuni.

In acest sens ar fi fost interesant daca vreun jurnalist s-ar fi aplecat si asupra unui aspect care a fost mult prea usor  trecut cu vederea. Este vorba de oripilantul ordin ministerial emis cu promptitudine de tanarul alchimist aflat la conducerea educatiei din Romania. In acest ordin, ministrul cerea directorului scolii din Pungesti sa interzica elevilor sa lipseasca de la ore. Pana aici, nimic neobisnuit.

Doar ca ordinul nu s-a oprit aici. Cerera expresa a ministrului era ca elevii sa frecventeze cursurile si sa NU absenteze pe considerentul ca participa alaturi de parintii lor la protestul impotriva exploatarii gazelor de sist la ei in comuna. Solicitarea a pus intr-o situatie stresanta inclusiv profesorii care erau astfel nevoiti  sa-i indemne pe copii sa nu-si   urmeze parintii.

O empatie elementara ne obliga moralmente sa rezonam cu starea sufleteasca a copiilor care in acest fel au fost informati ca parintii lor savarsesc un fapt antisocial. Lansez o intrebare retorica: ce gandesc oare copiii intr-o atare situatie? E clar ca sufletul fiecaruia dintre ei se afla la o tulburatoare rascruce. Ori  urmeaza ordinul autoritatilor scolare, ori ramane solidar cu familia care l-a crescut, iubit si educat.

In primul caz se creeaza o disponibilitate  in psihicul copilului de a trece in caz de presiune suplimentara la delatiune impotriva propriei familii.  O abordare similara a condus in nu suficient de indepartata epoca stalinista la premierea unui copil care si-a denuntat proprii parinti. Putine lucruri sunt mai infricosatoare decat aceasta iar celor care considera paralela exagerata as dori sa le amintesc ca toate abuzurile au inceput prin a fi…ignorate. Mesajul ministrului este incalificabil pentru ca se insinueaza in intimitatea relatiilor dintre copii si parinti.

In al doilea caz, cel al solidarizarii copiilor cu parintii…in ganduri si simtiri, stresul generat de ordinul ministerial creeaza elevilor un prim reflex de impotrivire sau chiar de ura fata de autoritatea statala care i-a pus intr-o astfel de situatie. Pentru acesti viitori cetateni aflati in plina formare a personalitatii, autoritatea menita sa le asigure protectia si sprijinul devine un pericol si un potential adversar.

Ar fi interesant de stiut cum justifica din punct de vedere psiho-pedagogic aceasta hotarare intempestiva ministrul cel blindat cu nenumarate diplome in domeniul comunicarii si care sunt urmarile demersului sau in devenirea acestor copii.

Urmarind desfasurarea evenimentelor nu mai trageam nadejde ca presa centrala sa dezbata acest aspect. Dar sincer sa fiu, m-a surprins si ma surprinde in continuare lipsa de reactie a unor ONG-uri profilate pe apararea drepturilor copilului sau a familiei. Ele trebuiau sa se afle in prima linie in a sanctiona acest grav derapaj generat de ordinul in cauza.

Acest episod, aparent nesemnificativ judecand dupa reflectarea sa in media, dovedeste ca actualul minstru este un om total depasit de complexitatea si exigentele postului pe care il ocupa, fara sa-si dea seama catusi de putin de gravitatea demersului sau. In acest sens, domnul Pricopie se incadreaza perfect la categoria: “Eu sunt mic, nu stiu nimic…”. Cred ca omului nici nu-i trece prin cap ca pentru asa ceva ar fi cazul sa-si dea demisia.

 

P.S. Ma intreb oare ce va gandi peste ani copilul acela de 15-16 ani care striga disperat si se agata de tatal lui care era “indubat” cu forta de catre jandarmi? Va putea oare sa depaseasca  acest episod traumatizant si va mai putea avea incredere in autoritatea statului?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s