Fantasy: Drumul

Drumul se desprinse usor din ceata si se avanta spre necunoscut. Eram amandoi cuprinsi de o agitatie imperceptibila. Parasisem de ceva vreme  grupul si mai simteam in ceafa privirile celorlalti , unele nedumerite, altele ingrijorate dar mai ales reprobatoare.

Era o planeta a drumurilor.  Fiecare din noi avea propriul lui drum care era la fel de viu si real ca si persoana care o generase. Peisajele variate si multicolore erau brazdate de urmele drumurilor care le traversasera sau  care tocmai le redescopereau. Poteci inguste, serpuitoare sau bulevarde largi, in functie de numarul si personalitatea fiecarui purtator de drumuri brazdau chipul acestei planete…speciale.

O buna parte din viata mi-o petrecusem manand drumul meu alaturi de miile de locuitori ai marelui oras, printre constructii fantastice , indraznete si intortocheate. Drumurile noastre nu prea aveau de ales si nici personalitatea noastra nu facea mare diferenta in furnicarul ce insufletea tesatura complicata a metropolei. Totusi, viata aici era comfortabila si sigura. Prea sigura poate pentru gustul unui rebel bine disimulat. Putini erau cei ce se aventurau in afara perimetrului construit si se intorceau de cele mai multe ori dupa o scurta tura prin lanul unduitor de ieburi inalte . Campul se intindea cat vedeai cu ochii iar la marginile lui se ghiceau contururile intunecate ale unei paduri. Nimeni din cei pe care ii cunosteam nu se aventurase pana acolo. Circulau zvonuri despre intunecimi fara margini si creaturi monstruoase ce le populau dar mie nu mi se pareau reale.

Drumul meu era neastamparat si plictisit aidoma mie. Calduta anonimitate ne apasa pe amandoi. Fara sa suflam o vorba celor din jur, am hotarat impreuna sa evadam. Am ales o dimineata racoroasa de toamna timpurie, cu fuioare lenese de ceata ce se strecurau printre scheletele cladirilor. Erau putini trecatori dar totusi cativa s-au intors sa vada incotro ne indreptam. Strada pe care iesisem nu ducea…nicaieri din punctul lor de vedere. Pentru noi insa, urmele civilizatiei se terminau abrupt intr-o mare  de pacla sidefata ce masca ierburile campului. Am facut cativa pasi si ne-am umplut de roua ce se scutura de pe firele invizibile de graminee. Drumul ezita o clipa, apoi se desprinse din ceata si se avanta spre necunoscut.

Curand, soarele se ridica  deasupra orizontului si sorbi ultimele picaturi  lasate de racoarea noptii. Privelistea se limpezi si se umplu de culoare. Verdele argintiu al lanului se dilua in tonuri galbui-aurii , spicele gratioase scuturau ultimele seminte coapte iar cosasii faceau acrobatii uimitoare in calea drumului. Alergam amandoi ca nebunii. Nici nu stiu daca vreunul din noi apuca sa atinga prea bine solul . Aveam senzatia ca ma aflu pe o panglica zburatoare ce se indrepta cu repeziciune spre zidul dens al padurii .  Caldura molcoma  a amiezii se  domoli incet-incet  pe masura ce umbra compacta a copacilor se intinse catre camp.

Nu era o umbra propriu-zisa ci o rasuflare racoroasa ce emana dinspre desisul de un verde intens, aproape negru. Padurea crestea in fata ochilor nostri cu repeziciune si in curand acoperi aproape tot cerul. Degetele raschirate ale copacilor pareau sa impinga ultimul petec de albastru inafara  razei noastre vizuale. Drumul se opri brusc la marginea padurii. Padurea parea de nepatruns. Nu se vedea nici o urma de drum mai vechi, nici macar un inceput de poteca potopit de ierburi si uitare. Nimic. In fata noastra se afla un zid dens de umbra si intuneric tesut printre trunchiuri inalte si groase. Coronamentul se pierdea in vazduh.

Am zabovit amandoi dar nu aveam de gand sa ne intoarcem. Oricum, nu aveam prea multe optiuni. Se facuse prea tarziu pentru  a ne intoarce in oras. Am ales sa ne strecuram printre doi copaci ce pareau sa strajuiasca o intrare invizibila in lumea fantasmelor. Drumul se porni curajos si strapunse bariera de intuneric din fata. Spre surpriza amandorura, in padure nu era bezna. Era o lumina molcoma , de fund de mare, verde-albastruie, cernuta prin desisul de frunze arcuit deasupra noastra.

Drumul sari usor peste crengile cazute si acoperite cu muschi. Coti gratios printre arbori in timp ce eu ma aplecam  din cand in cand , ferindu-ma de crengile mai joase. Aerul era umed si mirosea a migdale. Nu se auzea nici un alt zgomot inafara de cel provocat de trecerea noastra prin zona. Padurea parea sa nu adaposteasca nici un fel de pasari sau animale. Inaintam de ceva vreme cand am realizat ca ar fi trebuit sa se intunece deja. Cu toate acestea, luminozitatea verzuie parea sa se fi accentuat.  Am tras concluzia ca afara era probabil Luna plina .

Spre mijlocul padurii peisajul deveni fantomatic. Aici salasuiau copaci foarte batrani, contorsionati de ani si intemperii doar de ei stiute. Unii se chircisera a spaima  si se tarau pe sol, impiedicandu-ne deseori, altii se intindeau spre cerul intunecat cu un gest de ultima disperare. Peste tot zaceau trupurile carbonizate de fulgere ale unor fosti giganti, luptatori invinsi in inclestarea cu furtuni greu de imaginat pentru cei nascuti in confortul metropolei. Drumul  le ocoli cu grija si respect si ne-am reluat cursa spre nestiut.

Am intrat intr-o noua zona, mai accesibila si inaintam cu viteza, serpuind dupa posibilitate. Nici n-am observat cand a inceput sa se auda vantul . Doar cand suieratul se inteti in vocalize sinistre am realizat ca se pregatea o furtuna. Padurea incepu sa se agite in fata vizibilei amenintari. Prinsi  sub cupola ei densa , nu puteam vedea nimic, puteam doar ghici amploarea inclestarii de afara. Drumul se zgribuli si parea sa ezite a mai inainta. I-am trimis un gand de incurajare. Nu avea nici un sens sa ne oprim. Furtuna  se dezlantui deasupra noastra.

Un fulger sageta padurea, despicand un copac chiar in fata noastra. Urma un tunet asurzitor si ploaia se pravali peste noi  ca un torent. Ne matura fara mila din calea ei si am aterizat intr-un desis de tufisuri incalcite. Eram uzi si speriati dar teferi. Drumul se ghemui sub picioarele mele; se dezorientase in vacarmul agresiv declansat de natura furioasa.  Furtuna se termina la fel de abrupt cum incepuse.  Simteam cum se destinde totul in jurul meu; frunzisul scutura ultimele picaturi razlete de ploaie iar crengile se opreau incet din agitatia spasmodica de adineauri. Am rasuflat usurat.

Drumul se misca usor  si se destinse treptat. Undeva in fata noastra desisul parea sa se subtieze. Tremurul de nerabdare mi se transmise instantaneu si am parasit grabiti hatisul umed. Se deschidea in fata noastra o noua perspectiva: copacii se rareau, tufisurile se ascundeau in stanga si dreapta noastra iar lumina crestea in intensitate. Pe neobservate, am ajuns la marginea padurii. Venind dinspre adancul umbros, lumina ni se parea insuportabil de …sonora. Am ezitat o clipa sa iesim  de sub cupola protectoare; dincolo de padure se afla necunoscutul, ascuns in stralucirea intensa a unei dimineti noi.

L-am atins incurajator pe partenerul meu credincios si ne-am avantat din nou. Drumul zbura inspre zidul sclipitor si-l strapunse. Ne-am rostogolit pe panta abrupta , prin iarba cu fir aspru si tepos. Lumina tremura in fata noastra ca o un voal scuturat de vant. Dincolo de sclipirea intensa se ghiceau contururi si  forme noi. Ne-am tras sufletul o clipa , am ras si gandurile ni s-au intersectat complice.

Drumul se avanta spre lumina, purtandu-ma spre un nou orizont….

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s